„Politica monetară trebuie să sprijine politicile fiscale expansioniste în toate modurile posibile“Cele mai multe dintre guvernele europene nu-și pot finanța războiul contra pandemiei decât prin datorie nouă, iar Banca Centrală Europeană le ajută pe cele din zona euro cumpărându-le obligațiunile. În 2021, BCE este așteptată să cumpere toate emisiunile de obligațiuni guvernamentale noi și ceva pe deasupra. Aceasta înseamnă că statele euro nu vor mai trebui să caute finanțare de la investitori. BCE își permite să-și asume o astfel de sarcină deoarece, după cum a spus Christine Lagarde, banca centrală nu poate da faliment. De asemenea, Comisia Europeană a decis să facă mai ușoară povara datoriei Greciei aprobând distribuirea către Atena a 767 de milioane de euro din profiturile obținute de BCE din obligațiunile grecești deținute. Însă guvernul Italiei vrea și mai mult de la BCE: să ierte de datorie său să păstreze la nesfârșit datoriile guvernamentale pe care le cumpără în actuala criză pentru a ajuta națiunile să-și revină și să scape de munții de datorii.
Președinta BCE, franțuzoaica Lagarde, a respins categoric ideea că banca poate sări în ajutorul guvernelor supraîndatorate ștergând pur și simplu cu buretele datoriile cumpărate de la țările din zona euro. Acest lucru ar echivala cu finanțarea directă a guvernelor și este interzis de legea UE. Totuși, propunerea Italiei readuce în atenția lumii o problemă căreia până acum nimeni nu i-a dat de cap: ce se va întâmpla cu munții de datorii care în cazul unor state cresc încontinuu sau rămân la niveluri ridicate. Pentru țările care nu au puterea economică și financiară a Germaniei sau Olandei, datoriile permanent mari înseamnă piedici în calea creșterii economice și un drum deschis spre dezastru financiar dacă crizele devin imune la injecțiile de politică monetară ale BCE.
„Politica monetară trebuie să sprijine politicile fiscale expansioniste în toate modurile posibile“, a declarat subsecretarul de stat Riccardo Fraccaro, principalul consilier al premierului Italiei Giuseppe Conte, într-un interviu. Acest ajutor poate include „anularea obligațiunilor suverane cumpărate în timpul pandemiei sau extinderea la nesfârșit a scadenței acestora.“ Propunerea italienilor reflectă uriașa gaură din buget cu care se confruntă guvernul de la Roma în timp ce încearcă să-și salveze economia din criză. Economia Italiei creștea anemic, împovărată de datorii și înainte de actuala criză, iar PIB-ul a revenit la nivelul de dinainte de criza financiară anterioară abia în urmă cu câțiva ani. Ce vrea Fraccaro a fost deja refuzat la Frankfurt, unde-și are sediul BCE, amintește Bloomberg. Când Lagarde a fost întrebată săptămâna trecută despre această posibilitate, ea a răspuns că „nici măcar nu-mi pun întrebarea asta „pur și simplu“ deoarece orice lucru asemănător ar însemna încălcarea legilor UE“. Și ministrul de finanțe al Italiei a respins ideea. Argumentul lui Fraccaro este că BCE se poate ghida după partea din legislația UE care o obligă să sprijine politicile economice generale ale Uniunii, atât timp cât acest lucru nu contravine obiectivului principal de a asigura stabilitatea prețurilor. BCE este departe de ținta sa de inflație, de puțin sub 2%, iar pandemia o îndepărtează și mai mult. Datoria Italiei se va umfla la circa 160% din PIB după cheltuielile bugetare de peste 100 de miliarde de euro prin care guvernul încearcă să atenueze efectele crizei. Guvernul italian beneficiază din plin de achizițiile de obligațiuni efectuate de BCE ca parte a programelor de stimulare a creditării și de ieftinire a finanțării. Italia se împrumută pentru zece ani la o dobândă de 0,6%, mai ieftin decât SUA. Însă programele BCE ar trebui să fie temporare, iar Fraccaro a avertizat că după retragerea lor Italia poate rămâne expusă capriciilor piețelor, așa cum s-a întâmplat în criza financiară anterioară. „Banca centrală ar trebui să asigure întotdeauna stabilitatea financiară“, a spus el. „BCE nu are o problemă cu datoriile, poate printa oricâți bani vrea. Poate continua să cumpere obligațiuni suverane și permite astfel statelor membre să investească, protejându-le de piață.“ De iertarea de datorie s-a arătat interesat și președintele Parlamentului European David Sassoli, tot italian. Într-un interviu în La Repubblica el a declarat că iertarea de datorie este „o ipoteză de lucru interesantă, care trebuie ajustată la principiul sustenabilității datoriei“. Comisia Europeană a îndemnat zilele trecute Belgia, Franța, Grecia, Italia, Portugalia și Spania să fie atente pentru că sunt pe cale să ajungă la niveluri nesustenabile ale datoriei.
Dacă datoriile Italiei sunt estimate să ajungă la 160% din PIB, cele ale Greciei se apropie de 200% din PIB. Datoriile totale ale celor 19 state din zona euro vor trece de 100% din PIB anul acesta pentru prima dată în istorie, arată cele mai recente estimări ale CE. În est, datoria României se îndreaptă spre 55% din PIB (de la 12% înainte de criza din 2008), iar cea a Poloniei va depăși limita constituțională de 60% din PIB. Guvernele din regiune dau asigurări că aceste niveluri nu sunt îngrijorătoare deoarece datoriilor se vor duce în jos când economiile vor reîncepe să crească accelerat. Însă sunt analiști care avertizează că tocmai îndatorarea excesivă va frâna creșterea deoarece guvernele lipsite de forță financiară vor fi forțate să se concentreze mai mult pe plata datoriilor decât pe investiții. Dar când o datorie mare este prea mare? Nivelul considerat în general ca fiind limita dintre sustenabilitate și pericol este de 90% din PIB. Multe state vestice au trecut cu pași mari peste acest prag. Limita de 90% a venit de la Carmen M. Reinhart, acum economist șef la Banca Mondială, și Kenneth Rogoff, economist la Universitatea Harvard și maestru la șah. Într-o analiză celebră publicată în 2010, ei spun că „rata mediană de creștere pentru țările cu datorii de peste 90% din PIB este cu circa un procent mai mică decât în mod normal, iar creșterea medie este chiar cu câteva procente mai micăî. Cu alte cuvinte, ei spun că dacă datoria unei țări este prea mare, creșterea economică este îngreunată, notează revista Newsweek. Limita de 90% din PIB a fost preluată de comisarul european Olli Rehn și de republicanul american Paul Ryan pentru a-și justifica măsurile de austeritate. De atunci, spun alți economiști, s-a descoperit că cifrele din această cercetare nu sunt corecte și este greu de stabilit o limită a sustenabilității. Spre exemplu, Japonia are o datorie de 200% din PIB, amintește Ian Stewart, economist șef la Deloitte UK. Apoi, chiar autorii analizei citate au specificat ulterior publicării acesteia că „nu există o regulă care se aplică oriunde și oricând. Nicăieri nu am zis că 90% este limita magică ce schimbă în rău viitorul, așa cum au sugerat politicienii populiștiî. O serie de analiști spun că datoriile ridicate din zona euro nu sunt periculoase atât timp cât dobânzile sunt mici. Însă acest lucru înseamnă ca BCE să nu lase garda jos.
0 comments :
Trimiteți un comentariu