Anul în care Pământul a respirat: Cum au influențat restricțiile de circulație nivelul de poluare la nivel mondial?

Știrea a fost publicată sâmbătă, 26 decembrie 2020, 12:27 în categoria

Anul în care Pământul a respirat: Cum au influenţat restricţiile de circulaţie nivelul de poluare la nivel mondial? Transformarea radicală a calității aerului este unul dintre puținele aspecte pozitive ale pandemiei de coronavirus. Sateliții și celelalte tehnologii de monitorizare arată că oxizii de azot pe care îi generează automobilele au scăzut aproape în toată lumea după ce au fost implementate măsurile de carantină din primăvară, în unele zone înregistrându-se un minus de până la 50%, scrie Bloomberg.

Per total, emisiile globale de carbon au raportat o scădere de 7% față de 2019, diferența datorându-se în mare parte declinului traficului terestru și aerian, ceea ce nu poate oferi decât vești bune în ceea ce privește reducerea amprentei de carbon. Între martie și octomrbie, media de poluare a aerului a scăzut cu 38% în orașele spaniole, un nivel nemaiîntâlnit în ultimul deceniu, potrivit cotidianului El Pais.

„Însă nu ar trebui să fim naivi și să tratăm perioada COVID drept o frântură de economie urbană cu mai puține mașini pe șosele. Ar trebui să învățăm că dacă nu facem nimic în privința compușilor organici volatili (VOC), ne vom întoarce imediat la situația de dinainte de criză”, a declarat Jessica Gilman, chimist în cadrul National Oceanic and Athmospheric Administration (NOAA).

Efectele au variat de la o zonă la alta. Cercetătorii din Wuhan, primul epicentru al pandemiei, spun că poluarea cu ozon a crescut cu 100% după ce au fost implementate restricțiile în luna ianuarie. Astfel, orașe precum Roma, Londra New York și Los Angeles au înregistrat cantități neașteptat de ridicate de ozon în mijlocul perioadelor de carantină.

„Asta îmi spune că trebuie să continuăm lupta. Părerea mea este că trebuie să scăpăm de o cantitate cât mai mare de oxizi de azot pentru a atinge un standard ridicat de sănătate”, spune Paul Miller, director executiv pentru ONG-ul Northeast States for Coordinated Air Use Management.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu