China ia în vizor reducerea inegalității pentru impulsionarea economiei

Știrea a fost publicată sâmbătă, 26 decembrie 2020, 17:02 în categoria

China ia în vizor reducerea inegalităţii pentru impulsionarea economiei Noul angajament al Partidului Comunist chinez de a îndrepta “partea de cerere” a economiei a generat așteptări că liderii acestuia vor implementa politici mai egalitare pentru stimularea cheltuielilor consumatorilor, scrie Bloomberg.

Liderii de top ai Partidului au folosit sintagma “reformă a părții legate de cerere” pentru prima dată în această lună, aceasta fiind o schimbare de abordare față de accentul pus în trecut pe schimbări legate de ofertă, care implică upgradarea industriei și reducerea capacității în sectoare supradimensionate.

Deși China este singura economie importantă care ar putea crește în acest an grație gestionării eficiente a pandemiei, noul slogan semnalează că partidul este îngrijorat de redresarea inegală, în care cheltuielile gospodăriilor au rămas în urma investițiilor în imobiliare și infrastructură.

Beijing-ul nu a detaliat ce înseamnă sintagma, însă oficialii au lansat unele semnale, iar economiștii au venit prompt cu sugestii.

Beijingul a decis să facă din investiții un driver al creșterii economice în locul exporturilor în timpul crizei financiare din 2008, iar de atunci se luptă să “reechilibreze” cererea către cheltuieli de consum. Economiștii pun dezechilibrul pe seama mai multor factori, inclusiv inegalitatea plăților.

Oficiali chinezi de top au atras atenția asupra problemelor în acest an. În august, președintele Xi Jinping a vorbit despre ponderea scăzută a salariilor în PIB și despre problemele legate de distribuția veniturilor.

Partidul a promis să optimizeze structura veniturilor și să extindă grupul celor cu venituri medii. Aceasta va necesita o intervenție guvernamentală sporită print axe, spun unii economiști afiliați guvernului.

Beijing-ul a promis să reducă diferențele majore legate de calitatea și acoperirea serviciilor publice ca cele de sănătate și educație între diferite regiuni. Reorientarea cheltuielilor guvernamentale către astfel de servicii ar putea încuraja gospodăriile să economisească o parte mai mică din venituri și să cheltuiască mai mult pe bunuri și servicii.

Cu Beijing-ul anunțând în acest an că se va baza pe o strategie de “circulație duală” în care creșterea economică va deveni din ce în ce mai dependentă de cererea internă, mai degrabă decât de exporturi, economiștii se așteaptă ca guvernul să mențină niveluri ridicate de cheltuieli legate de investiții, reorientându-se în același timp dinspre infrastructura de transport și rezidențial către proiecte tech și de mediu.

Totuși, orice reorientare va fi probabil una graduală.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu