marți, 15 decembrie 2020

Compania Twitter a fost amendată cu aproape jumătate de milion de euro din cauza încălcării regulamentului de protecție a datelor GDPR

Compania Twitter a fost amendată cu aproape jumătate de milion de euro din cauza încălcării regulamentului de protecţie a datelor GDPR Autoritatea de reglementare a datelor din Irlanda a amendat platforma de social media Twitter cu 450.000 de euro pentru că a încălcat regulamentul GDPR, potrivit FT.

Sancțiunea anunțată marți de Comisia pentru Protecția Datelor vine după o investigație începută în ianuarie 2019, când Twitter a transmis că ar fi încălcat regulamentul pentru protecția datelor cunoscut drept GDPR, intrat în vigoare în 2018.

Helen Dixon, comisarul pentru Protecția Datelor, este principalul reponsabil pentru aplicarea regulilor GDPR.

Platforma Twitter se supune legislației gestionate de Helen Dixon pentru că are operațiuni semnificative în Dublin, la fel ca alte companii mari de tehnologie, precum Google și Facebook.

Biroul comisarului Dixon a anunțat că Twitter a încălcat din două perspective legislația GDPR, „atât în ceea ce privește notificarea Comisiei la timp în legătură cu încălcarea regulilor, cât și din perspectiva documentării adecvate a evenimentului”.

„Comisia pentru Protecția Datelor a impus o amendă administrativă de 450.000 de euro pentru Twitter ca o măsură eficientă, proporționată și descurajatoare”, a adăugat biroul comisarului.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu