Mai mult din același lucru, așa poate fi descris cel mai așteptat și mai important eveniment al prezentului din lumea băncilor centrale: prelungirea și suplimentarea de către BCE a programului de achiziții de obligațiuni prin care banca cantrală a zonei euro protejează guvernele, companiile și locurile de muncă din regiune de criza provocată de pandemie și de o posibilă nouă recesiune.
Acest lucru subliniază atât limitările și provocările neobișnuite cu care se confruntă instituția și economiile, cât și succesul de până acum al politicilor monetare ale BCE. Ieri, în ultima sa ședință de politică monetară din acest an, BCE a lărgit programul de achiziții de active în pandemie (Pandemic Emergency Purchase Programme) de la 1.350 de miliarde de euro la 1.850 miliarde de euro, așa cum se așteptau piețele, și a anunțat că va extinde în timp aplicarea acestuia până în martie 2022, față de iunie 2021 cât a prevăzut inițial, reinvestind câștigurile din titlurile ajunse la maturitate până cel puțin la sfârșitul anului 2023.
„În orice caz“, se arată într-un comunicat al BCE, „consiliul guvernator va efectua achiziții nete până când va considera că faza de criză produsă de pandemie s-a încheiat.“ De asemenea, BCE va pune la dispoziția băncilor și mai multă finanțare ieftină pentru creditare pentru populație și companii. Dobânzile de politică monetară, aflate la cele mai reduse niveluri din istorie, nu au fost modificate.
Achizițiile masive de obligațiuni suverane țin sub control yieldurile, adică prețul la care se împrumută guvernele - chiar și state cu finanțe precare precum Grecia și Portugalia au ajuns să-și vândă obligațiunile la randamente sub zero. Însă traderii au început să se plângă că BCE i-a dat pur și simplu afară de pe piața datoriilor și că stabilește costurile de finanțare ale guvernelor. Apoi, cu toate că politicile monetare laxe înseamnă de obicei deprecierea monedelor, euro se apreciază, iar analiștii consideră că tendința va continua, erodând avantajele pe care exportatorii europeni le au pe piețele internaționale.
De asemenea, în pofida miilor de miliarde de euro printate de BCE special pentru a cumpăra obligațiuni și a împrumuturilor ieftine nelimitate cu care instituția finanțează băncile comerciale, inflația este anemică și nu sunt speranțe că va putea fi adusă în viitorul apropiat la ținta urmărită. De ritmul de creștere a prețurilor depind planurile companiilor de a investi și face angajări. Poate de aceea unii analiști consideră că cea mai importantă poveste pentru zona euro și UE este faptul că liderii Poloniei și Ungariei au fost convinși de cancelarul german Angela Merkel să deblocheze bugetul UE și fondul european de relansare economică.
Departamentele de cercetare ale BCE produc frecvent analize care arată că programele de ajustare cantitativă au stabilizat piețele, au stimulat creșterea economică și au impulsionat inflația, scrie Bloomberg. Însă în afara laboratoarelor de analiză ale băncii centrale, există mult mai puțină certitudine că aceste realizări vor rezista în timp după anii de stimulare monetară care au urmat crizei financiare globale de acum mai bine de un deceniu.
Prăbușirea volumelor de tranzacționare de pe piața obligațiunilor este un semn că viitorul acesteia este nesigur, scrie directorul de investiții al Axa Investment Managers într-o notă către clienți intitulată „La revedere, bund-uri“, referirea fiind la obligațiunile suverane germane care servesc ca referință pentru piața europeană. Și cine-i de vină? BCE, care în foamea-i de obligațiuni fără limite a dus anul acesta achizițiile de datorii ale guvernelor la niveluri fără precedent.
În rândul investitorilor cresc temerile că piața este monopolizată, și închisă pentru alții, de un singur jucător dominant - BCE. În aceste condiții yieldurile obligațiunilor Portugaliei cu scadența la zece ani s-au dus anul acesta sub zero pentru prima dată. Ieri, randamentele obligațiunilor portugheze, spaniole și italiene au scăzut la minime istorice, scrie Financial Times.
Pe de altă parte, guvenerele europene au nevoie de costuri de împrumut cât mai mici posibil pentru a-și putea finanța cu datorie cheltuielile uriașe prin care încearcă să stimuleze creșterea economică, să protejeze locurile de muncă și puterea de cumpărare amenințate de pandemie și să țină companiile departe de faliment.
„Problema cu ajustarea cantitativă (achizițiile de obligațiuni - n.r.) este că obligațiunile deținute de banca centrală sunt blocate. Singurul mod în care poți înlătura complet riscul de credit pentru guvernele europene este fie prin mutualizare completă, fie prin închiderea completă a pieței“, spune Alessandro Tentori de la Axa. Prin mutualizare el se referă la punerea în comun a datoriilor țărilor din UE, ceea ce ar necesita schimbarea legislației europene și chiar referendumuri. „Dobânzile din zona euro sunt în lockdown, nu doar pentru această iarnă, ci probabil pentru tot anul 2021“, apreciază Jamie Searle, strateg la Citigroup. „BCE nu va risca să permită creșterea yieldurilor nici la vești rele (fragmentare) și nici la vești bune (vaccinuri). Cam așa arată controlarea yieldurilor.“
O altă problemă a BCE, asupra căreia are prea puțin control, este aprecierea euro. Creșterea valorii monedei, în special în raport cu dolarul, îngreunează eforturile BCE de a stimula inflația în regiune. Un euro mai puternic face exporturile europene mai puțin competitive pe piețele internaționale, ceea ce poate frâna revenirea economică, explică The Wall Street Journal. De asemenea, un euro puternic face ca importurile să fie mai ieftine pentru statele din zona euro, ceea ce frânează inflația generală. Euro s-a apreciat cu 8% față de dolar de la începutul anului și a ajuns aproape de cel mai ridicat nivel de după aprilie 2018. De la ultima ședință de politică monetară, moneda a crescut cu 3%. Încrederea că vaccinurile anti-Covid vor stimula creșterea economică la nivel mondial anul viitor a încurajat investitorii să cumpere active din afara SUA în ultimele săptămâni, ceea ce a împins în jos dolarul și în sus euro. Moneda europeană s-a apropiat de nivelul de 1,20 de dolari pe unitate care a forțat în trecut BCE să acționeze. Contrar tradiției, în această perioadă aprecierea euro nu a fost toxică pentru cotațiile acțiunilor companiilor europene.
Ieri, pe lângă extinderea achizițiilor de active prin programul special creat pentru vremuri de pandemiei, BCE a lansat pentru bănci noi oferte de finanțare la dobânzi negative de până la -1% cu condiția ca acestea să mențină fluxul de credit către afaceri și gospodării.
Cu euro în creștere periculoasă, cu inflația scăpată de sub control și cu o nouă recesiune apropiindu-se, BCE face ce știe mai bine pentru a proteja economiile din zona euro: mărește cadența tiparnițelor de bani
Știrea a fost publicată joi, 10 decembrie 2020, 23:07 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu