Fondul Proprietatea încheie o ofertă publică de cumpărare de acțiuni: răscumpărări 229,3 mil. de lei

Știrea a fost publicată vineri, 18 decembrie 2020, 04:27 în categoria

Fondul Proprietatea încheie o ofertă publică de cumpărare de acţiuni: răscumpărări 229,3 mil. de lei Fondul Proprietatea (FP) a anunțat miercuri la Bursă după închiderea ședinței de tranzacționare că oferta publică de cumpărare de acțiuni sau certificate globale de depozit având la bază acțiuni (GDR-uri) s-a încheiat, subscrierile totale ajungând la 1,37 de miliarde de acțiuni, respectiv 828,1% din ofertă, ceea ce înseamnă că oferta a fost suprasubscrisă de peste opt ori, arată calculele ZF.

Indicele de alocare stabilit în cadrul ofertei este 0,12075827092, iar numărul total de acțiuni alocate investitorilor care au subscris este de 101,8 milioane de acțiuni, în timp ce numărul GDR-urilor este de 1,3 milioane.

În total, FP a răscumpărat un număr de

165 de milioane de acțiuni. Prețul de cumpărare al unei acțiuni a fost de 1,39 de lei pe acțiune, respectiv valoarea în dolari echivalentă cu 69,5 lei pe GDR, ceea ce înseamnă că valoarea totală a răscumpărărilor s-a ridicat la 229,3 mil. lei, potrivit calculelor realizate de ZF.

Data decontării acțiunilor este 21 decembrie, iar pentru GDR-uri este cel târziu 21 decembrie 2020 către sistemele de compensare pentru distribuirea ulterioară către investitori. Fondul Proprietatea are 9,95 mld. lei capitalizare. Acțiunile FP se tranzacționează în creștere cu 14% de la începutul anului, pe fondul unui rulaj de 1,3 miliarde de lei, arată datele BVB.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Tibi Oprea

0 comments :

Trimiteți un comentariu