Fostul ginere al lui Vladimir Putin a cumpărat cu 100 de dolari acțiuni de 380 de milioane de dolari la un gigant petrochimic din Rusia

Știrea a fost publicată marți, 8 decembrie 2020, 15:42 în categoria

Fostul ginere al lui Vladimir Putin a cumpărat cu 100 de dolari acţiuni de 380 de milioane de dolari la un gigant petrochimic din Rusia Un om de afaceri rus care a fost căsătorit cu fiica lui Vladimir Putin a cumpărat 3,8% din gigantul petrochimic Sibur pentru doar 100 de dolari, reiese dintr-o investigație realizată de iStories, citată de The Guardian.

Investigația, publicată în colaborare cu Proiectul de Raportare a Criminalității Organizate și Corupției, a folosit o serie de e-mail-uri obținute de o sursă anonimă care aruncă o nouă lumină asupra grupurilor care îl înconjoară pe liderul rus.

Potrivit investigației, Kirill Shamalov – care a fost căsătorit cu Katerina Tikhonova, fiica lui Putin – a cumpărat acțiuni de 380 de milioane de dolari din cadrul Sibur prin intermediul unui offshore. Afacerea a fost încheiată la doar câteva luni după ce s-a căsătorit cu Tikhonova.

De asemenea, cuplul a cheltuit câteva milioane de dolari prin cumpărarea și întreținerea unor locuințe din Rusia și Biarritz, Franța, e-mail-urile vorbind despre achiziționarea unui covor de 66.000 de dolari și a unor cărți japoneze de 7.600 de dolari.

The Guardian s-a adresat fără succes companiei lui Shamalov, Ladoga Management. Omul de faceri a declarat în timpul unui interviu pentru publicația Kommersant că valoarea gigantului Sibur ar fi de 10 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că acțiunile deținute de Shamalov ar fi de 380 de milioane de dolari.

Un reprezentant al companiei petrochimice a declarat că Shamalov a achiziționat acțiunile în baza unui plan de opțiuni pentru a manageri, însă nu a confirmat prețul.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu