INS reconfirmă scăderea PIB în primele 9 luni: minus de 5,1% determinat mai ales de industrie, agricultură, spectacole și comerț. Un impact pozitiv au avut construcțiile și IT&C

Știrea a fost publicată marți, 8 decembrie 2020, 13:37 în categoria

INS reconfirmă scăderea PIB în primele 9 luni: minus de 5,1% determinat mai ales de industrie, agricultură, spectacole şi comerţ. Un impact pozitiv au avut construcţiile şi IT&C Institutul Național de Statistică a  reconfirmat marți evoluția Produsului Intern Brut în primele nouă luni ale anului, când economia României a înregistrat un minus de 5,1% față de perioada similară din 2019, scădere determinată în primul rând de impactul negativ al industriei, agriculturii, activităților din zona de spectacole și comerț.

Astfel, România a avut în ianuarie-septembrie un PIB de 718,26 miliarde lei prețuri curente.

La scăderea anuală de 5,1% contribuții negative importante au avut:

Industria  (-2,4%),  cu o pondere de 20,2% la formarea PIB, și al cărei volum de activitate s-a redus cu 11,1%;

Agricultura, silvicultura și pescuitul (-1,2%), cu o pondere de 4,2% la formarea PIB, dar care au înregistrat o scădere semnificativă a volumului de activitate, cu 23,2%;

Activitățile de spectacole, culturale și recreative; reparații de produse de uz casnic și alte servicii (-0,9%), cu o pondere de 2,7% la formarea PIB, și care au înregistrat o scădere cu 27,3% a volumului de activitate;

Comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor; transport și depozitare; hoteluri și restaurante (-0,8%), cu o pondere de 18,5% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a redus cu 4,2%.

impozitele nete pe produs (-1%), acestea înregistrând o scădere a volumului lor cu 10,8%.

Pe de altă parte, un impact pozitiv mai important asupra ratei de creștere a PIB au avut:

Construcțiile (+0,5%), cu o pondere de 4,7% la formarea PIB și al cărei volum de activitate s-a majorat cu 12,6%;

Informațiile și comunicațiile (+0,6%), cu o pondere de 6,8% la formarea PIB și al căror volum de activitate a crescut cu 10,3%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, scăderea s-a datorat, în principal:

Cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populației, al cărei volum s-a redus cu 4,8% contribuind cu -3,0% la rata de creștere a PIB.

Exportului net (-2,0%), consecință a scăderii cu 12,8% a exporturilor de bunuri și servicii corelată cu o scădere mai mică a volumului importurilor de bunuri și servicii (7,5%);

Variația stocurilor (-1,6%).

Un impact pozitiv asupra ratei de creștere a PIB l-a avut formarea brută de capital fix, cu o contribuție de +1,0%, și al cărei volum s-a majorat cu 4,2%.

În T3, PIB-ul estimat a fost de 254,9 miliarde lei, în creștere – în termeni reali – cu 5,6% față de trimestrul II 2020 și în scădere, cu 6% față de trimestrul III 2019.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

0 comments :

Trimiteți un comentariu