Marea Britanie se apropie rapid de suveranitatea totală față de UE, dar fără acces liber la piața unică: Boris Johnson și Ursula von der Leyen au făcut un ultim efort de compromis pentru un acord comercial, în joc fiind sute de mii de locuri de muncă

Știrea a fost publicată joi, 10 decembrie 2020, 00:12 în categoria

Marea Britanie se apropie rapid de suveranitatea totală faţă de UE, dar fără acces liber la piaţa unică: Boris Johnson şi Ursula von der Leyen au făcut un ultim efort de compromis pentru un acord comercial, în joc fiind sute de mii de locuri de muncă În anii de după votul britanicilor pentru Brexit a existat o abundență de analize, prognoze și avertismente că ieșirea Marii Britanii din UE fără un acord de comerț liber ar însemna dezastru economic mai ales pentru țara care a cerut divorțul. Apoi a venit pandemia și a eclipsat cu afectele sale distructive toate scenariile apocaliptice. Însă acum, când au mai rămas doar câteva zile până la termenul limită al negocierilor pentru un acord comercial, Brexitul este încă înconjurat de incertitudine.

Un divorț fără acord înseamnă vremuri grele pentru ambele tabere. În primul rând, produsele „made in UE“ îi vor costa mai mult pe britanici, iar importurile din Marea Britanie vor fi mai scumpe în Europa. Regatul Unit este un partener important la export pentru țări precum cele din Europa de Est. Spre exemplu, exporturile poloneze în Marea Britanie au o pondere de peste 6% în total. În cazul României, în primele opt luni ale acestui an, ponderea a fost de 3%, piața britanică reprezentând a 9-a destinație pentru exporturile românești, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

O organizație de lobby pentru producătorii de textile, Euratex, estimează că Brexitul dur va însemna distrugerea a peste 100.000 de locuri de muncă din industria de profil din UE. Loviturile cele mai dure le-ar simți fabricile de textile din Italia, România, Portugalia, Germania, Franța, Spania și Polonia. În Marea Britanie, în pericol ar fi 27.000 de locuri de muncă din sector. În cealaltă tabără, UK Office for Budget Responsibility, un organism independent care consiliază guvernul de la Londra, a calculat că Brexitul dur ar costa economia britanică 300.000 de locuri de muncă.

Experții și surse politice și diplomatice spun că un acord de comerț liber între Londra și UE este încă posibil. Pentru acest lucru premierul Brexit Boris Johnson s-a deplasat ieri la Bruxelles pentru o cină cu șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen - The Last Supper (Cina cea de taină), scrie metaforic The Guardian. Dar pentru ca negocierile să aibă succes, șeful cabinetului britanic va trebui să renunțe la definiția sa pentru suveranitate, la ideologie și poate la propria mândrie, notează CNN. Cei doi au discutat anterior și la telefon, fără rezultat. Într-un punct mort au ajuns și discuțiile dintre negociatorul Marii Britanii Lord Frost și reprezentantul UE Michel Barnier. O sursă din guvernul britanic a declarat pentru BBC că un progres la nivel politic ar permite reluarea negocierilor în următoarele zile. Pentru Marea Britanie, încheierea tranziției de după Brexit fără acord ar însemna că nu va mai beneficia de tratament special din partea UE, arată Deutsche Welle.

În calitate de membru al UE, Marea Britanie făcea parte dintr-un sistem comercial uniform care cuprinde o piață unică cu peste 450 de milioane de consumatori europeni. În prezent, UE este cel mai mare partener comercial al Marii Britanii, cumpărând 43% din totalul exporturilor acestei țări în 2019.

Dacă nu se ajunge la un acord, începând cu 1 ia­nuarie 2021 comerțul dintre UE și Marea Britanie va fi guvernat de regulile și tarifele stabilite de Organizația Mondială a Comerțului în 1995. Marea Britanie va trebui să plătească tarife la importurile din UE, și invers.

Creșterea tarifelor la produsele alimentare ar putea însemna  scumpirea alimentelor pentru consumatorii britanici. Supermarketurile se pot aștepta la un cost suplimentar de 3,1 miliarde de lire sterline (2,4 miliarde de euro) pe an, potrivit Consorțiului Britanic de Retail, cu aproximativ 85% din alimentele importate din UE fiind tarifate cu cel puțin 5%. Textilele, animalele și produsele de origine animală, precum și produsele alimentare și băuturile se numără printre categoriile de importuri pentru care sunt așteptate cele mai mari creșteri ale prețurilor, cu majorări probabile ale prețurilor de import de cel puțin 20%.

Producătorii auto britanici se vor confrunta cu tarife de 10% la toate exporturile de autoturisme către bloc,  în timp ce exportatorii de produse lactate se pot aștepta la taxe de 35,4%.

Sectorul serviciilor din Marea Britanie, care contribuie cu aproximativ 80% la PIB-ul țării, își va pierde accesul la clienții UE. Pentru a putea avea în continuare clienți europeni, companiile vor fi forțate să înființeze birouri în UE, așa cum unele au făcut deja. Mulți ar putea fi obligați să își reacrediteze calificările profesionale la autoritățile din UE dacă vor dori să-și mențină operațiunile acolo. Marea Britanie ar fi, de asemenea, eliminată de pe piața energetică a UE.

Furnizorul de servicii financiare german Allianz prezice că Marea Britanie va suporta o creștere generală a prețurilor la import de 15% care reflectă tarife mai mari, o depreciere estimată la 10% a lirei, precum și îngreunarea aprovizionării și mai multe obstacole administrative. Analiștii au prognozat o scădere cu 5% a produsului intern brut (PIB) britanic și una cu 15% a exporturilor totale.

Dificultățile nu vor lipsi nici din tabăra europeană. Îngreunarea accesului UE la piața cu aproximativ 65 de milioane de consumatori britanici printr-un Brexit fără acord ar putea costa blocul comunitar până la 33 miliarde euro în exporturi anuale. Germania va fi cel mai puternic afectată (8,2 miliarde euro), urmată de Olanda (4,8 miliarde euro) și Franța (3,6 miliarde euro).

De asemenea, un Brexit dur îi va împiedica pe pescarii din UE să mai pescuiască în apele britanice, ceea ce înseamnă că multe comunități locale de coastă din Franța nu vor mai avea de lucru. Ajutarea sectoarelor afectate din UE ar cere un plan coordonat și sprijinit de toate statele membre, ceea  ce, după cum au demonstrat pandemia și crizele anterioare, este dificil de obținut.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu