Mihai Bordeanu, Dacia: O parte dintre românii de peste hotare, oameni care fac foarte bine ce fac, se vor întoarce și vor funcționa ca un accelerator pentru țară. Executivul român este vicepreședinte Dacia în cadrul Groupe Renault

Știrea a fost publicată marți, 1 decembrie 2020, 09:32 în categoria

Mihai Bordeanu, Dacia: O parte dintre românii de peste hotare, oameni care fac foarte bine ce fac, se vor întoarce şi vor funcţiona ca un accelerator pentru ţară. Executivul român este vicepreşedinte Dacia în cadrul Groupe Renault Mihai Bordeanu, executivul care ocupă de circa un an poziția de vicepreședinte Dacia în cadrul Groupe Re­nault la Paris, crede că o parte dintre românii de peste ho­tare se vor întoarce acasă și vor susține dezvoltarea țării în viitor.

„Anul 2020 este unul foarte complicat, dar eu sunt optimist și cred că va fi bine pentru România. Văd atâția români în Franța și am văzut și în Anglia, oameni care fac foarte bine ce fac, sunt profesio­niști, o parte dintre ei se vor întoarce și o parte vor sta aici. Dar o parte se vor întoarce și vor funcționa ca un accelerator pentru țară“, a spus el în cadrul evenimentului GALA ZF 2020 - Traversăm criza împreună. Romanians Going Global.

Bordeanu lucrează pentru grupul Renault de zece ani, perioadă în care a activat în mai multe țări. Prima sa experiență ca expat a fost în Marea Britanie, unde a fost director de marketing tot pentru Renault.

Acum locuiește la Paris unde se ocupă de strategia Dacia pe termen mediu și lung, marketing, publicitate, lansare de noi modele și alte activități. Vânzările propriu-zise sunt organizate în cadrul regiunilor Renault.

Cea mai mare parte a carierei și-a petrecut-o pe plan local și nu exclude o revenire.

„România poate fi parte din viitorul meu oricând, ca și companie Dacia aș conduce, evident.“



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu