Unsprezece asociații profesionale și patronale din domeniul eficienței energetice a clădirilor solicită guvernului alocarea a 4 miliarde de euro pentru eficiența energetică a clădirilor, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În prezent, suma pusă în discuție este de 1,2 miliarde de euro.„Această sumă nu este aleasă întâmplător, ci este echivalentă cu proporția de emisii de gaze cu efect de seră ce revine sectorului clădirilor. Acestea produc 36% din aceste emisii, așa că ar trebui să îi revină cel puțin 4 miliarde din cele 11,3 miliarde rezervate României pentru proiecte cu impact asupra reducerii emisiilor de carbon conform Pactului Ecologic European (Green Deal)”, spun semnatarii scrisorii deschise.
Investițiile în renovările de clădiri returnează beneficii economice, sociale și de mediu, precum crearea rapidă de noi locuri de muncă, relansarea economică, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, conform Comisiei Europene și Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), mai spun reprezentanții celor 11 asociații.
„România are un nivel extrem de scăzut al alocărilor de bani pentru clădiri comparativ cu nivelul european. Spre exemplu, Bulgaria alocă 1,5 miliarde pentru eficiența energetică prin PNRR, în condițiile în care are o populație de aproximativ trei ori mai mică.”
0 comments :
Trimiteți un comentariu