Britanicii de la TransferGo numesc un român la conducerea operațiunilor globale de marketing ale companiei

Știrea a fost publicată luni, 18 ianuarie 2021, 14:12 în categoria

Britanicii de la TransferGo numesc un român la conducerea operaţiunilor globale de marketing ale companiei TransferGo, companie de transferuri internaționale de bani cu sediul central în Londra, Marea Britanie, l-a numit pe Marius Nedelcu în funcția de Chief Marketing Officer, poziție din care va fi responsabil cu activitățile globale de marketing ale instituției.

În cei patru ani de activitate în cadrul TransferGo, Marius Nedelcu a deținut funcția de country manager pentru România, iar apoi a făcut tranziția către rolul de Head of Growth la nivel global și ulterior la acela de Director of Brand and Market Expansion.

Din noul său rol, de Chief Marketing Officer, Marius Nedelcu va fi responsabil cu creșterea rezultatelor companiei prin achiziția de noi piețe, precum Rusia și Nigeria, cât și prin accelerarea piețelor actuale - România, Turcia, Ucraina, Lituania, Polonia și India.

„În 2021 ne propunem creșterea numărului de clienți din piețele actuale, dar și expansiunea continuă pe alte piețe”, spune  Marius Nedelcu, noul Chief Marketing Officer, TransferGo.

Tot astăzi, compania a anunțat o creștere cu 50% a fluxului de bani transferați către și din România în 2020, în comparație cu anul anterior. Mai mult, transferurile cu România reprezintă 25% din întregul flux de bani transferați prin intermediul platformei în 2020, la nivel global.

De asemenea, a crescut și numărul total de tranzacții efectuate de români din și în străinătate, în 2020 TransferGo înregistrând cu 40% mai multe tranzacții decât în 2019.

Cele mai multe tranzacții au fost efectuate prin intermediul aplicației mobile, România fiind țara cu cea mai mare rată de utilizare a acesteia, de 80%.

Potrivit datelor companiei, ponderea tranzacțiilor efectuate de români din totalul tranzacțiilor clienților TransferGo din toată lumea, se menține constantă, în jurul valorii de 20%.

Tot în 2020, creșterea numărului de tranzacții și a fluxului de bani circulat către și din România a generat o dublare a veniturilor TransferGo din acest coridor.

În ceea ce privește numărul de clienți, în 2020 compania a atins 2,5 milioane de utilizatori la nivel global. În privința utilizatorilor români activi, numărul acestora se păstrează la valori constante, românii numărându-se printre cei mai fideli utilizatori ai platformei TransferGo, astfel că aceștia au cea mai bună rată de retenție înregistrată de companie.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

0 comments :

Trimiteți un comentariu