Asociația Română a Băncilor (ARB) a spus, răspunzând unei solicitări ZF, că noul registru electronic prin care ANAF colectează date despre conturile companiilor și persoanelor fizice nu schimbă cu nimic relația dintre clienți și bănci.
Instituțiile de credit, instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică au obligația ca, la solicitarea ANAF, să comunice toate rulajele și soldurile conturilor deschise la acestea.
„Noua raportare către Registrul Central nu aduce schimbări în relația client – bancă. Conform legislației care a transpus directiva europeană, clienții au avut obligația legală de a furniza băncilor datele de identificare ale beneficiarului real al titularului de cont-client, acestea fiind preluate acum în noua formă de raportare către Registrul Central Electronic”, au transmis reprezentanții ARB.
Ei au explicat că băncile raportează deja, în baza obligațiilor legale, informații către ANAF privind situația clienților care închid sau deschid conturi bancare, beneficiarii reali ai conturilor. Noutatea pe care o aduce Registrul Electronic este că se schimbă complexitatea raportărilor și se introduc noi entități raportoare, cum ar fi emitenții de monedă electronică.
„Prin operaționalizarea Registrului Central Electronic s-au introdus cerințe de raportare suplimentare referitoare la beneficiarul real. Noutatea, în ceea ce privește extinderea sferei entităților care au obligația de a face aceste raportări, constă în includerea instituțiilor de plată și a instituțiilor emitente de monedă electronică, pe lângă instituțiile de credit care raportau deja.“
Citiți continuarea pe www.businessmagazin.ro
Ce zic băncile despre registrul ANAF care colectează informații despre conturile tuturor clienților lor
Știrea a fost publicată sâmbătă, 16 ianuarie 2021, 20:57 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu