Chimistul Constantin Pascu produce lunar într-o fabrică din Buzău peste 8.000 de aparate de salinizare a aerului pentru afecțiunile respiratorii: În pandemie, cererea s-a triplat

Știrea a fost publicată miercuri, 13 ianuarie 2021, 01:17 în categoria

Chimistul Constantin Pascu produce lunar într-o fabrică din Buzău peste 8.000 de aparate de salinizare a aerului pentru afecţiunile respiratorii: În pandemie, cererea s-a triplat ♦ Salin, brandul pus pe piață de chimistul Constantin Pascu în anul 2000, a avut afaceri de 1,5 mil. euro în 2020 ♦ Circa 80% din producția locală ajunge la export, în țări ca UK, Irlanda, Australia, SUA ♦ Aparatele sunt folosite în tratamentul complementar al afecțiunilor respiratorii, de la astm la alergii sau rinite.

Antreprenorul Constantin Pascu, de profesie chimist, a inventat în urmă cu 20 de ani o modalitate de a purifica aerul cu ajutorul sării, producând aparatele sub brandul Salin. În prezent, după o investiție totală de 1,5 mil. euro până acum, în fabrica din Buzău sunt produse peste 8.000 de aparate de salinizare, iar planurile antreprenorului urmăresc dezvoltarea companiei.

„Aparatele Salin sunt destinate utilizării ca terapie complementară în tratamentul a diverse probleme respiratorii: astm, alergii diverse, sinuzite, laringite, rinite. Efectul general pe care îl are aerul salin este acela de activare a eliminării secrețiilor sistemului respirator, reducerea majoră a fenomenelor inflamatorii. În acest fel, sistemul respirator funcționează mai bine. Nu este vorba de acțiunea asupra unor boli ca un medicament, ci de acțiunea asupra sistemului respirator în ansamblu“, a explicat Constantin Pascu.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Georgiana Mihalache

0 comments :

Trimiteți un comentariu