Zhong Shanshan avea la începutul lui 2020 o avere de 7 miliarde de dolari. La finalul anului, omul de afaceri chinez ocupa deja poziția de cel mai bogat om din Asia, cu o avere estimată de Bloomberg Billionaires Index de 84,5 miliarde de dolari.Zhong este președintele a două firme: producătorul de apă îmbuteliată Nongfu Spring și Wantai Biological, companie farmaceutică care dezvoltă un vaccin anti-coronavirus. În 2020, miliardarul a listat ambele companii la bursă și a înregistrat astfel o creștere a averii nete de peste 70 de miliarde de dolari.
În total, veniturile celor două firme s-au ridicat la 3,6 miliarde de dolari în 2019.
Anterior, locul de cel mai bogat om din Asia a fost ocupat de Mukesh Ambani, care conduce unul dintre cele mai mari conglomerate ale continentului – Reliance Industries. Cu o avere de 74,7 miliarde de dolari, Ambani trăiește împreună cu familia sa într-o locuință extravagantă de un miliard de dolari din Mumbai.
Prin comparație, Zhong tinde să abordeze un stil de viață discret, fiind cunoscut drept un „lup singuratic” întrucât nu s-a implicat până acum în politică, își limitează cât se poate de mult aparițiile publice, iar detaliile despre viața sa personală sunt extrem de puține, scrie Business Insider.
În septembrie, listarea companiei Nongfu Spring pe bursa din Hong Kong l-a transformat aproape peste noapte pe Shanshan în al treilea cel mai bogat om din China. Pe atunci, averea netă a omului de afaceri a explodat de la 16 miliarde de dolari la 50 de miliarde.
În prezent, miliardarul în vârstă de 66 de ani trăiește în Hangzhou, un oraș de 10 milioane de oameni, cunoscut drept un adevărat hub comercial al Asiei. În 2016, orașul a găzduit 32 de miliardari, inclusiv Jack Ma, fondatorul gigantului Alibaba.
Înainte să își creeze averea, Zhong a abandonat școala în clasa a șasea și a ales să devină muncitor în construcții de-a lungul perioadei haotice a Revoluției Culturale, cu puțin timp înainte să lucreze ca reporter pentru un ziar chinez în anii 1980.
După ce a petrecut cinci în cadrul cotidianului Zhejiang Daily, a început să-și creeze o serie întreagă de business-uri: a fondat un ziar privat, a crescut ciuperci și a vândut perdele, potrivit Le Monde.
Ulterior, a fondat compania-mamă a Wantai, Yangshengtang Co, și a creat Nongfu Spring în 1996, în care deține o participație de 84%.
Cu o avere de 84,7 miliarde de dolari, Zhong Shanshan este în prezent mai bogat decât fondatorii Google, Larry Page și Serghei Brin, depășindu-l pentru scurt timp și pe Warren Buffett, unul dintre cei mai cunoscuți investitori din Statele Unite.
Singurul om de afaceri care s-a bucurat de o creștere mai mare în 2020 este Elon Musk, fondatorul Tesla și SpaceX, care deține la ora publicării articolului o avere de 197 de miliarde de dolari.
0 comments :
Trimiteți un comentariu