Joe Biden calcă pedala de accelerație în campania de vaccinare: 300 de milioane de americani vor fi vaccinați până la finalul verii

Știrea a fost publicată miercuri, 27 ianuarie 2021, 16:57 în categoria

Joe Biden calcă pedala de acceleraţie în campania de vaccinare: 300 de milioane de americani vor fi vaccinaţi până la finalul verii Președintele american Joe Biden a anunțat marți că administrația sa va accelera campania de vaccinare și va spori dozele de vaccin disponibile săptămânal cu 16%, începând de săptămâna viitoare, întrucât el speră ca SUA să aibă destule doze pentru a vaccina 300 de milioane de americani până la finalul verii, cel târziu începutul toamnei, potrivit CBS News.

„Va fi una dintre cele mai dificile provocări operaționale cu care ne-am confruntat ca națiune”, a declarat Biden legat de eforturile campaniei de vaccinare.

De asemenea, el plănuiește să se coordoneze mai bine cu guvernatorii americani și va transmite din timp notificări legate de volumul viitoarelor doze pe care le primesc în statele pe care le conduc.

El a menționat că sistemul de distribuție stabilit de administrația Trump este chiar mai dezastruos decât a anticipat.

Totalul dozelor de vaccin distribuite statelor, teritoriilor și triburilor de amerindieni va crește de la 8,6 milioane de doze pe săptămână la 10 milioane de doze și se va menține la acest nivel pentru următoarele trei săptămâni.

Astfel, guvernatorii sunt anunțati cu trei săptămâni înainte care va fi volumul de doze primite în statul lor, ceea ce le dă destul timp să se pregătească pentru distribuție.

Biden a numit distribuția vaccinului un efort asemănător unei perioade de război, în contextul în care 400.000 de americani au murit într-un an de pandemie.

Președintele american speră că vor fi vaccinați 300 de milioane de americani „până la finalul verii sau până la începutul toamnei”. Biden i-a îndemnat pe americani să continue să respecte măsurile de protecție impuse de autorități.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu