
În baza liniei repo, BNR va putea împrumuta până la 4,5 miliarde euro de la BCE.
Aranjamentul convenit anul trecut a fost realizat pentru a preveni o eventuală apariție a unui necesar de lichiditate în euro, în contextul disfuncționalităților pieței, manifestate pe fondul continuării pandemiei de Covid-19.
În cadrul unei linii repo, BCE furnizează lichiditate în euro unei bănci centrale străine în schimbul unor garanții adecvate.
Inițial, s-a convenit ca linia repo să rămână în vigoare până la data de 31 decembrie 2020. Aranjamentul financiar a fost prelungit mai întâi până la sfârșitul lunii iunie 2021, iar acum până în martie 2022.
0 comments :
Trimiteți un comentariu