miercuri, 24 februarie 2021

Ce așteptări au românii de la un nou loc de muncă. Sondaj BestJobs: BestJobs: Două treimi din românii aflați în căutarea unui job așteaptă salarii de peste 2.300 de lei

Ce aşteptări au românii de la un nou loc de muncă. Sondaj BestJobs: BestJobs: Două treimi din românii aflaţi în căutarea unui job aşteaptă salarii de peste 2.300 de lei Cei mai mulți dintre cei aflați în căutarea unui loc de muncă așteaptă salarii de peste 2.300 de lei, în timp ce 4% dintre ei își doresc salarii de peste 6.300 de lei, arată cea mai recentă analiză realizată de BestJobs.

Potrivit unui comunicat al BestJobs, în ultima lună, peste 90.000 de români au aplicat pentru locuri pe platformă, în total fiind înregistrate peste 511.000 de aplicări. Cele mai multe joburi oferite de angajatori sunt în domeniile IT&C;, telecom, vânzări, financiar-contabilitate, inginerie, management și construcții.

O creștere semnificativă a locurilor de muncă disponibile s-a înregistrat în luna februarie și în marketing, transport, distribuție și medical&pharma.;

Conform comunicatului, la polul opus, cele mai puține joburi sunt în securitate/armată, servicii de înfrumusețare, îngrijire vârstnici/copii sau personal de curățenie, agricultură, educație, precum și turism, unele dintre aceste domenii fiind grav afectate de pandemie.

Românii au depus de la începutul anului și până la această dată peste 30.000 de CV-uri noi, în timp ce peste 110.000 de CV-uri au fost actualizate, semn că piața muncii este într-o continuă mișcare, iar angajații caută noi oportunități în carieră, susțin reprezentanții BestJobs..â

Conform unui sondaj derulat de companie în rândul candidaților care nu au un loc de muncă în acest moment, aceștia caută să se angajeze mai ales în domenii precum retail & comerț (25%), BPO (24%), financiar-contabilitate (15.75%), medical&pharma; (14%) și administrație publică (13%).

„În ceea ce privește așteptările lor salariale - în funcție de experiența și rolul vizat - aproape trei din zece respondenți care nu au un job în acest moment afirmă că nivelul minim salarial așteptat este de 2.350 lei net pe lună. Cei mai mulți (53%) își doresc un venit lunar net cuprins între 2.350 lei și 4.650 lei. Alți 12,5% urmăresc un salariu lunar între 4.650 lei și 6.350 lei, în timp ce 4% vor un salariu cuprins între 6.350 lei și 8.650 lei”, se mai arată în comunicat.

Pe lângă pachetul salarial, candidații caută o atmosferă de lucru plăcută și posibilitatea de a lucra mai mult de la birou în acest an.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu