Finanțe personale. Cei mai mulți investitori la Bursa de la București din 2016 încoace: 66.000. Circa 12.000 de investitori și-au deschis conturi în anul pandemiei

Știrea a fost publicată joi, 25 februarie 2021, 03:52 în categoria

Finanţe personale. Cei mai mulţi investitori la Bursa de la Bucureşti din 2016 încoace: 66.000. Circa 12.000 de investitori şi-au deschis conturi în anul pandemiei Bursa de la București a ajuns la finele lunii decembrie 2020 la un număr de 65.637 de investitori, în creștere cu 7,2% sau 4.400 de investitori față de T3/2020, arată cele mai recente date ale Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI).

Astfel, numărul de investitori a ajuns la cea mai ridicată valoare din T4/2016 (66.493) încoace, adică de la listarea furnizorului de servicii medicale private MedLife (M), prima mare companie privată care se lista după o pauză de opt ani, potrivit datelor agregate de Ziarul Financiar.

Potrivit datelor agregate de ZF, pe parcursul anului 2020 circa 12.000 de investitori au început să tranzacționeze la bursa de la București, în contextul în care prețurile scăzute au fost văzute ca oportunități, iar brokerii au început să permită deschiderea de conturi online chiar și cu un selife cu buletinul.

De asemenea o contribuție importantă la creșterea numărului de investitori din anul pandemiei a avut-o și programul de vânzare de titluri de stat Fidelis, cel prin care Ministerul Finanțelor a atras 4,4 mld. lei de la micii investitori la dobânzi chiar și de 4,4% pe an.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu