MedLife încheie 2020 cu un profit net de 62 mil. lei la afaceri de 1,1 mld. lei. Mihai Marcu, președinte și CEO: Suntem pregătiți să capturăm veniturile care vor veni din zona de recuperare post pandemie

Știrea a fost publicată vineri, 26 februarie 2021, 11:57 în categoria

MedLife încheie 2020 cu un profit net de 62 mil. lei la afaceri de 1,1 mld. lei. Mihai Marcu, preşedinte şi CEO: Suntem pregătiţi să capturăm veniturile care vor veni din zona de recuperare post pandemie Furnizorul de servicii medicale private MedLife (M), companie antreprenorială controlată de familia Marcu, a raportat la nivel de grup un profit net de 62 milioane de lei pentru anul 2020, în creștere cu 246% față de anul precedent, în timp ce afacerile s-au majorat cu 11,5% la aproape 1,1 miliarde de lei.

“A fost un an greu, plin de încercări și tensionat deopotrivă pentru cei mai mulți dintre noi. De la primele semnale la nivel local, ne-am dat seama că nu va fi ceva trecător, așa că ne-am mobilizat, am lucrat la mai multe scenarii și ne-am adaptat noilor condiții”, spune Mihai Marcu, președinte și CEO MedLife.

“Am lansat programe noi de screening pentru pacienți cu patologii cronice, dar și pentru cei care au trecut prin infecția cu SARS CoV2, am investit în cercetare derulând studii în premieră națională cu privire la imunizarea naturala pentru COVID 19, secvetierea virusului sau dinamica anticorpilor post infecție și post vaccin și, nu în ultimul rând, am derulat constant programe de testare pentru a ține în siguranță colegii, medicii și asistenții din toate unitățile noastre. Toate aceste măsuri ne-au ajutat nu doar să ne adaptam noii realități economice, dar și să optimizam dinamica businessului pentru perioada următoare. Suntem pregătiți să capturăm veniturile care vor veni din zona de recuperare post pandemie”.

Pe de altă parte, la T4/2020 MedLife a raportat afaceri de 316 mil. lei, în creștere de la 256 mil. lei în T4/2019 și a trecut pe profit de 18,2 mil. oe față de o pierdere de 1,4 mil. lei în același trimestru din 2019, arată calculele realizate de ZF din rapoartele MedLife.

“Suntem conectați cu tot ceea ce înseamnă dinamica economica actuală, avem planuri de dezvoltare și extindere și suntem pregătiți să avansăm, însă ne uitam cu atenție în piață, pentru a apasă pe accelerație la momentul potrivit. În continuare vom avea că obiectiv prioritar sănătatea și siguranță pacienților noștri urmând să ne adaptăm constant la nevoile lor actuale, grevate de contextul pandemic”, spune Mihai Marcu.

“Din punct de vedere operațional, vrem să consolidăm poziția noastră pe piață din Romania, pe care o considerăm foarte importantă și cu po¬tențial mare de dezvoltare, și, în măsură în care vor exissta oportunități ne dorim să testăm și piața din regiune. Dispunem de linii de credit care sunt dedicate atât programului de achiziții, cât și dezvoltării de proiecte destinate recuperării pacientului post-COVID, având la dispoziție noua majorare, în valoare de 20 milioane euro, la care se adaugă lichidități importante generate de diviziile noastre de business. Totodată, vom continua, gradual, lucrările la dezvoltarea proiectului MedLife Medical Park, care are potențialul de a deveni în perioada următoare cel mai complex proiect medical din România și se va compara lejer cu alte entități medicale de dimensiuni foarte mari din Europa. Noile investiții și achiziții vor fi atent calibrate în funcție de evoluția pandemiei”.

La nivel individual MedLife a încheiat 2020 cu un profit net de 40,6 mil. lei, de zece ori mai mare față de cel din anul precedent, și afaceri mai mari cu 11,5% la 508 mil. lei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu