Rezervele valutare la BNR au crescut în ianuarie cu 75 mil.euro față de decembrie, 37,45 mld. euro. Plățile scadente în luna februarie în contul datoriei publice denominate în valută însumează circa 2,4 mld.euro

Știrea a fost publicată luni, 1 februarie 2021, 18:12 în categoria

Rezervele valutare la BNR au crescut în ianuarie cu 75 mil.euro faţă de decembrie, 37,45 mld. euro. Plăţile scadente în luna februarie în contul datoriei publice denominate în valută însumează circa 2,4 mld.euro Rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la sfârșitul lunii ianuarie la nivelul de 37,45 miliarde euro, în ușoară creștere față de decembrie, când totalizau 37,3 miliarde euro.

În cursul primei luni din 2021 la BNR au intrat 1,38 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor, alimentarea contului Comisiei Europene și altele.

De asemenea, din rezerve au ieșit 1,3 miliarde euro reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăti de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 5,1 miliarde euro.

În total, rezervele internaționale ale României (valute plus aur) erau de 42,55 miliarde euro, față de 42,51 miliarde euro la 31 decembrie 2020.

Plățile scadente în luna februarie 2021 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor, însumează circa 2,42 miliarde euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

0 comments :

Trimiteți un comentariu