Compania Fan Courier are 7.500 de angajați per total, dintre care 3.500 în București. Anul trecut, compania a angajat mai mult de 900 de oameni, spune Adrian Mihai, Managing Partner al Fan Courier.
”Avem 3.500 de angajați în București, iar în toată țara suntem undeva la 7.500. Anul trecut am angajat peste 900 de oameni, aproape 1.000. Dacă nu făceam acele angajări, nu eram în stare să facem față volumului mare de marfă. Constanța are o problemă cu personalul pentru că în fiecare vară explodează turismul pe litoralul, iar oamenii încearcă să se ducă spre acea zonă pentru că acolo sunt câștiguri destul de mari și astfel rămânem fără oameni. Anul trecut, în Constanța nu am avut nicio problemă cu oamenii, am avut angajați în majoritate bucătari, chelneri și așa mai departe. Am reușit să luăm foarte mulți oameni din industria HoReCa”, a spus Adrian Mihai în cadrul videoconferinței Top 1.000 cele mai mari companii din România. Pulsul economiei.
Ce a mai declarat Adrian Mihai în cadrul videoconferinței:
· Pentru noi, anul trecut a fost unul plin de incertitudini, foarte greu, însă a fost un an foarte bun. Pentru noi nu a fost un target să atingem 1 mld. lei anul trecut, dar s-a întâmplat, a fost vântul din pânze care ne-a ajutat să depășim cu mult bugetele pe care le pregătisem pentru anul 2020.
· Pe partea de online, eu nu am întâlnit companii care să nu crească anul trecut. Am întânlit foarte multe companii de la începutul anului 2021, iar toate companiile din online au buget de creștere de double digits.
· Eu cred că online-ul va fi un domeniu cu creștere explozivă în următorii ani. Cred că cel mai mult a crescut partea de livrare de mâncare în pandemie și cred că va continua să crească în următoarea perioadă.
· Procentul celor care plătesc online a crescut destul de mult în pandemie, continuă să crească, dar am rămas totuși cu un număr destul de mare de clienți care doresc plata cu cash a produsului când ajunge, ceea ce înseamnă timp, bani și scăderea productivității pentru noi, pentru companie.
· Noi încercăm să dăm salarii mai bune și să legăm salariul de productivitate în așa fel încât curierul, angajatul, să primească mai mult. Suntem peste media din decembrie 2020 pe industrie.
· Anul trecut chiar am schimbat flota de PDA-uri, cu mașini noi, soft-uri foarte bune, să digitalizăm, să ușurăm munca curierului, dar nu am reușit să ajungem nici măcar aproape de productivitatea unui curier din Germania pentru că ne lipsește infrastructura în primul rând, iar a doua parte este lipsa de încredere a noastră.
Adrian Mihai, Managing Partner, Fan Courier: Avem 3.500 de angajați în București, iar în toată țara suntem undeva la 7.500. Anul trecut am angajat peste 900 de oameni
Știrea a fost publicată joi, 11 martie 2021, 17:27 în categoria Companii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu