Grupul bancar italian UniCredit a redus la jumătate bonusurile directorilor după ce BCE le-a cerut băncilor să fie ponderate în plata compensațiilor

Știrea a fost publicată joi, 11 martie 2021, 03:17 în categoria

Grupul bancar italian UniCredit a redus la jumătate bonusurile  directorilor după ce BCE le-a cerut băncilor să fie ponderate în plata compensaţiilor Grupul bancar italian UniCredit a redus bonusurile directorilor la jumătate pentru anul 2020 pentru a se alinia cu cerințele Băncii Centrale Europene (BCE), care le-a solicitat băncilor să fie moderate în plata compensațiilor în perioada pandemiei, potrivit Bloomberg. Astfel, bonusul pentru  1.063 de executivi ai UniCredit a ajuns la o valoare de 63 mil. euro la finalul anului 2020, de la o valoare de 122 mil. euro la finalul anului 2019.

Anunțul făcut de UniCredit privind reducerea semnificativă a bonusurilor pentru executivi a întărit trendul regiunii, prin care compensațiile bancherilor vor fi reduse din cauza turbulențelor din anul pandemic.

Deutsche Bank a fost nevoită să își revizuiască planul privind bonusurile acordate, după ce BCE nu a fost de acord cu nivelul recompenselor.  Cu toate acestea, reprezentanții UniCredit au menționat că noul CEO al grupului bancar italian, Andrea Orcel, va primi bonusul maxim stipulat în contractul său pentru anul 2021, fără a se lega de plata performanțelor.

Începând cu anul 2022, Andrea Orcel va primi bonusuri formate atât pe baza performanței, dar având în același timp și o sumă fixă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mircea Nica

0 comments :

Trimiteți un comentariu