Suedia își propune să vaccineze toată populația adultă până pe 30 iunie, iar de săptămâna asta a început vaccinarea celor cu vârsta peste 80 de ani.
Suedia își păstrează obiectivul neschimbat: vrea să vaccineze toți adulții din țară până pe 30 iunie. Până acum au fost vaccinați pacienții și personalul din centrele sociale, dar și cei care au nevoie de îngrijire la domiciliu.
Începând cu această săptămână, în Stockholm vor fi vaccinați toți cei peste 80 de ani.
„Continuăm să ne ținem de data de 30 iunie și să-i vaccinăm pe toți cei care doresc vaccinul până atunci și toată lumea lucrează foarte mult pentru a face asta. Facem echipă cu asistenți suplimentari și găsim locații unde putem primi mulți oameni”, spune Sara Banegas, responsabil în Centrul medical Ekero.
Suedezii nu sunt însă feriți de probleme. În atingererea scopului lor stau mai multe probleme care țin în mare parte de numărul de dozele de vaccin pe care țara le primește.
Autoritățile spun că au anticipat aceste întârzieri. Chiar și așa, autoritățile suedeze sunt pregătite și pentru alte schimbări în stategia de vaccinare.
Ultimatumul pandemiei: Suedia își propune să vaccineze toată populația adultă până pe 30 iunie
Știrea a fost publicată vineri, 12 martie 2021, 13:52 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu