Consiliul Concurenței aprobă tranzacția prin care Vista Bank România preia sucursala locală a francezilor de la Crédit Agricole

Știrea a fost publicată miercuri, 28 aprilie 2021, 02:36 în categoria

Consiliul Concurenţei aprobă tranzacţia prin care Vista Bank România preia sucursala locală a francezilor de la Crédit Agricole Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Vista Bank România, instituție controlată de grupul grec Vardinogiannis, care deține afaceri în mai multe industrii, a preluat la începutul acestui an sucursala locală a francezilor de la Crédit Agricole.

„Operațiunea de preluare nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața din România sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal“, transmit reprezentanții autorității de concurență.

În urma achiziției, Vista Bank spune că va deține active totale de peste 1,2 mld. euro, credite de 750 mil. euro, depozite de 1,1 mld. euro și peste 105 mil. euro capital CET1.

Stavros Lekkakos, președinte al boardului Vista Bank, spunea la momentul tranzacției că banca ar urma să aibă o cotă de piață spre 1% și poate ajunge în top 15 cele mai mari bănci. Și Vista Bank și Crédit Agricole Bank România sunt bănci de talie mică, plasate în 2019 pe locurile 20, respectiv 21, pe piața bancară românească, cu cote de piață apropiate, de 0,52% și 0,47%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

0 comments :

Trimiteți un comentariu