♦ Ungaria este singura țară din V4 care nu a decis expulzarea diplomaților ruși.Ungaria nu are niciun plan de a expulza diplomați ruși, a anunțat ministrul ungar al afacerilor externe Peter Szijjarto, cel mai recent anunț făcut în cadrul conflictului dintre Rusia și Europa declanșat după ce autoritățile din Cehia au pus o explozie din 2014 a unui depozit de arme pe seama serviciilor secrete din Rusia, scrie Euractiv.
Acuzațiile cehilor au declanșat anchete similare și în alte țări din Europa.
În același timp, oficialul ungar a subliniat că Ungaria susține Cehia. „Ne-am exprimat solidaritatea, deocamdată nu avem în vedere acțiuni suplimentare“, a adăugat Szijjarto.
Ungaria este astfel singura țară din V4 care nu a decis expulzarea diplomaților ruși. Liderii V4 au îmblânzit tonul anterior dur al unei declarații comune ce condamna implicarea Rusiei în explozia din Cehia după ce acesta a fost considerat inacceptabil de premierul Ungariei Viktor Orban, cunoscut pentru o poziție mai prietenoasă față de Moscova.
De altfel, Ungaria a fost prima țară din Europa care a decis utilizarea vaccinului rusesc Sputnik V neautorizat la nivel de continent, vaccin devenit un instrument geopolitic pentru Rusia.
Recent, guvernul ungar a publicat un raport controversat privind eficacitatea superioară a acestui vaccin comparativ cu cea a Pfizer, potrivit Hungary Today.
După acuzațiile formulate de Cehia, Bulgaria a anunțat la rândul său că Rusia se află probabil în spatele a patru explozii și al unei încercări de asasinat pe teritoriul său, notează EUObserver.
„S-a stabilit în cursul unei anchete că șase cetățeni ruși s-au aflat pe teritoriul Bulgariei în jurul datei exploziilor“, a declarat Siyka Mileva, purtătoare de cuvânt al procurorului bulgar.
„În prezent sunt colectate dovezi privitoare la complicitatea celor șase cetățeni ruși. Dovezile strânse până acum indică, cu un grad foarte ridicat de credibilitate, că scopul acțiunilor cetățenilor ruși a fost de a stopa livrarea de muniție către Georgia și Ucraina. Suntem în contact cu Cehia, pentru a vedea dacă există vreo legătură între aceste cazuri“, a adăugat Mileva.
Anunțul autorităților bulgare a fost întâmpinat de Rusia cu sarcasmul obișnuit. „E bine că nu am fost până acum învinuiți de uciderea arhiducelui Franz Ferdinand, însă acest lucru s-ar putea întâmpla în curând“, a declarat ministrul rus al afacerilor externe Serghei Lavrov.
Acuzațiile formulate de Bulgaria vin chiar în contextul în care un comitet parlamentar local a adoptat o moțiune pentru achiziția de vaccinuri rusești Sputnik V deși acesta nu a fost aprobat în UE, potrivit Euractiv.
Comitetul a susținut propunerea socialiștilor bulgari (BSP) de începere a negocierilor privind achiziția Sputnik V, argumentând că eșecul înregistrat până acum de guvernul bulgar în vaccinarea cetățenilor ar urma să fie compensate de utilizarea vaccinului rusesc.
În Parlamentul bulgar, socialiștii nu susțin rezoluțiile critice la adresa Rusiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu