vineri, 9 aprilie 2021

Șeful Uniqa Asigurări de Viață, Valentin Coroiu, devine vicepreședinte al directoratului Uniqa Asigurări: Eforturile noastre de digitalizare vor fi accelerate și vom investi în creșterea expertizei forței de vânzare

Şeful Uniqa Asigurări de Viaţă, Valentin Coroiu, devine vicepreşedinte al directoratului Uniqa Asigurări: Eforturile noastre de digitalizare vor fi accelerate şi vom investi în creşterea expertizei forţei de vânzareDezvoltarea în plan local a segmentelor retail și bancassurance reprezintă un element esențial în noul context strategic al grupului Uniqa, după cum spune vicepreședintele directoratului Uniqa Asigurări.

Valentin Coroiu, care a ocu­pat, începând cu luna august 2019, po­ziția de CEO al Uniqa Asigurări de Viață, iar anterior a asigurat timp de patru ani coordonarea canalului de vânzare din poziția de director na­țio­nal de vânzări, a preluat poziția de vice­președinte al directoratului Uniqa Asigurări. El a primit recent aproabarea ASF pentru preluarea acestei funcții.

Diviziile Uniqa Asigurări și Uniqa Asigurări de Viață, parte a grupului austriac Uniqa, activează de peste zece ani pe piața de asigurări din România.

Potrivit oficialilor Uniqa, perioa­da următoare va aduce o serie de schim­bări importante la nivelul busi­nessului pentru a susține, mai de­par­te, transformarea și dezvoltarea ac­ti­vității grupului Uniqa la nivel inter­na­țional, dar și în plan local.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu