Raportul semi-anual al Rezervei Federale a SUA (Fed) a scos la iveală faptul că unele evaluări de active sunt „relativ ridicate prin comparație cu normele istorice” și „ar putea fi predispuse la declinuri semnificative în situația în care va scădea apetitul pentru riscuri”, notează Financial Times.Însă Banca Centrală a Statelor Unite a recunoscut că autoritățile financiare nu au instrumentele necesare pentru a monitoriza riscurile asumate de traderi precum Bill Hwang, omul din spatele prăbușirii fondului Archegos, care a folosit bani împrumutați pentru a plasa pariuri pe acțiuni.
Ulterior, bănci precum UBS, Credit Suisse și Nomura
au raportat pierderi
de câteva miliarde de dolari.
„Evenimentul Archegos ilustrează vizibilitatea limitată a expunerii fondurilor de hedging și reprezintă o atenționare cu privire la faptul că măsurile actuale de gestionare a efectelor de levier din cadrul fondurilor speculative nu reușesc să captureze riscuri cu adevărat importante”, spune Lael Brainard, guvernatorul Fed care conduce comitetul băncii centrale pentru stabilitate financiară.
Efectul de levier presupune creșterea rentabilității unei investiții cu bani împrumutați.
Avertizările cu privire la riscurile nevăzute ale fondurilor de hedging vin pe măsură ce Rezerva Federală și-a exprimat dubiile cu privire la faptul că înrăutățirea pandemiei de coronavirus „ar putea afecta sistemele financiare din piețele emergente și unele țări europene”. Impactul exercitat asupra economiilor emergente ar putea fi exacerbat dacă ratele globale ale dobânzilor „vor crește brusc”, a adăugat Brainard.
În SUA, banca centrală spune că „unele business-uri și gospodării se confruntă în continuare cu o presiune considerabilă”, în ciuda îmbunătățirii economiei, ratelor mici ale dobânzilor și ajutoarelor guvernamentale.
Produsul intern brut (PIB) al Statelor Unite a crescut cu 6,4% în T1/2021, alimentat de nivelul tot mai mare al cheltuielilor, programul național de vaccinare și ridicarea măsurilor de distanțare socială.
0 comments :
Trimiteți un comentariu