Importurile de energie au reprezentat 2% din consumul intern net din primul trimestru al anului, arată datele Transelectrica, operatorul sistemului național de transport al energiei. Bulgaria și Ucraina au fost cei mai „generoși“ parteneri de achiziții de energie ai României în perioada analizată.Ungaria, Bulgaria, Serbia și Ucraina sunt statele vecine de la care România împrumută energie sau trimite peste granițe în cazul unui excedent. În ultimii ani însă, România a devenit importator net de electricitate, depinzând astfel de vecinii săi pentru acoperirea cererii interne.
Același lucru a fost vizibil și în primul trimestru al anului, când România a adus de peste granițe 268 GWh de energie, circa 2% din consumul intern, Bulgaria și Ucraina fiind țările de unde s-au făcut cele mai mari achiziții. Cantitatea importată în primul trimestru este totuși cu 45% mai mică față de cea din perioada similară a anului trecut în contextul în care cererea internă a crescut cu 4%, arată tot datele Transelectrica.
0 comments :
Trimiteți un comentariu