Peste 40% din plafonul de garanții Noua casă pentru întregul an 2021 a fost alocat doar în două luni. 5.000 de garanții au fost acordate pentru creditele Noua casă în valoare de 1,26 mld. lei

Știrea a fost publicată miercuri, 19 mai 2021, 21:07 în categoria

Peste 40% din plafonul de garanţii Noua casă pentru întregul an 2021 a fost alocat doar în două luni. 5.000 de garanţii au fost acordate pentru creditele Noua casă în valoare de 1,26 mld. lei ♦ Spre finalul verii anului trecut au fost publicate normele de aplicare pentru noul program Noua casă, care a adus dublarea plafonului pentru credite la locuințele noi, până la 140.000 euro, dar și triplarea avansului minim, de la 5% la 15% ♦ În 2021, programul Noua casă a devenit operațional la finalul lunii martie.

Un număr de circa 5.000 garanții au fost acordate de la operaționalizarea programului Noua casă, la sfârșitul lunii martie 2021, și până în prezent, cu o valoare de aproximativ 646 milioane de lei, care susțin credite de circa 1,26 miliarde de lei, după cum a transmis Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).

Guvernul a decis să aloce un plafon de garantare de 1,5 miliarde de lei pentru acest an pentru Noua casă, program prin care, în perioada 2009-2020, au fost acordate 305.436 de garanții și promisiuni de garan­tare, în valoare totală de 27,8 mld. lei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Claudia Medrega

0 comments :

Trimiteți un comentariu