Raiffeisen Bank, subsidiara de pe piața locală a grupului austriac cu același nume, a atras aproximativ 400 de milioane de lei pe cinci ani de la investitori, într-o emisiune de obligațiuni verzi senioare preferențiale, la o dobândă de 3,086% pe an.Cu o cerere de aproximativ 650 mil. lei, emisiunea a fost suprasubscrisă de 1,6 ori. Reprezentanții băncii menționează că finanțarea va fi orientată către proiecte eligibile care să asigure tranziția către o economie sustenabilă și durabilă.
“Prin această emisiune dorim să reconfirmăm angajamentul nostru de a contribui la dezvoltarea unor comunități sustenabile și prospere, prin mobilizarea resurselor către proiecte care să genereze valoare pentru întreaga societate și care au un impact social și de mediu pozitiv”, a spus Steven van Groningen, președinte și CEO la Raiffeisen Bank.
“Ne bucură interesul ridicat al investitorilor pentru prima emisiune de obligațiuni verzi a unei bănci locale, ceea ce ne arata că aspectele legate de sustenabilitate joacă un rol în creștere în deciziile investitionale ale instituțiilor financiare.”, a declarat Romulus Mircea, director Managementul Bilanțului și al Portofoliului la Raiffeisen Bank.
Raiffeisen Bank a încheiat primul trimestru al anului 2021 cu un profit net de 198 milioane de lei, în creștere cu 41% față de rezultatul obținut în perioada similară a anului trecut.
La 31 martie 2021, activele totale ale băncii au atins 52,2 miliarde de lei, echivalentul unei creșteri anuale de 9%, în timp ce veniturile băncii au scăzut cu 4% față de T1/2020, fiind afectate în primul rând de ratele de dobândă în scădere și de veniturile din comisoane reduse cu 8%, în condițiile în care economia locală nu s-a refăcut complet după perioada pandemică.
0 comments :
Trimiteți un comentariu