Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia și 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deși 70% din suprafața Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă.Cu 2.500 de izvoare și 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar și așa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României și care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieții să fie complet epuizat
4 milioane de oameni aflați în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul orașului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraș din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunța adoptarea unor măsuri drastice menite să facă față situației fără precedent în care se afla metropola africană.
În fața acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autoritățile au înțeles că singura metodă de supraviețuire este adoptarea unor măsuri extreme. Așa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o șesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul orașului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotație apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaționale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.
Inițial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raționalizării extreme la care au recurs autoritățile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.
Este ușor să îți imaginezi acest scenariu într-o țară din Sudul Africii, însă pentru populația altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte țări, cu privire la realitatea creșterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depășește oferta disponibilă. Conform experților, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le dețin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulți ani. La fel, Australia a supraviețuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât și infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităților: „Am investit prea puțin în măsuri și am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.
Chiar dacă pare puțin plauzibil ca apa să se termine, în condițiile în care 70% din suprafața Terrei este formată din apă, totuși, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheață și zăpadă. În realitate, populația are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.
Rebecca Keller, om de știință și analist tehnologic la compania de informații Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece orașele ar trebui să lucreze la soluții încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu același scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările științifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.
Diferența dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele țări dețin resurse importante de apă, populațiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situație duce deseori la furtul de apă - pentru profit, pentru supraviețuire sau pentru ambele. „Recunoașterea de către Organizația Națiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În același mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aștepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.
Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în țări precum Brazilia, India și Mexic. Întreprinderile și persoanele fizice interceptează ilegal conducte și rezervoare sau găsesc alte modalități de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluție unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locații, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei și crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.
În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internațional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între țările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcția barajului Marea Renaștere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanțat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situația de a-și pierde rezervele de apă potabilă.
Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe țări, soluțiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăți în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje și instalații de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situația unui eveniment acut - o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susținută și de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puțin pentru a-și ghida cetățenii în ceea ce privește comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale prețurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susține că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a prețurilor: prețurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, și prețuri mai mari pentru consumul de apă la discreție. „La nivel național, guvernele ar trebui să încurajeze conversația cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.
La nivel de investiții, mesajul transmis de Global Water Fund comunității globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creștere. Potrivit acestei organizații, există încă o creștere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa și Rusia. Finanțarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiții unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat și public pentru menținerea și operarea activelor. Investițiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice și o stabilire inteligentă a prețurilor. Stella Thomas, fondator și managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiție de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt și 35 de dolari și poate să crească PIB-ul unei țări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social și politic.”
CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL
0 comments :
Trimiteți un comentariu