Xiaomi, al treilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, înregistrează un raliu de 6% pe bursă după ce Statele Unite decide să îl scoată de pe lista neagră lansată de Trump

Știrea a fost publicată miercuri, 12 mai 2021, 17:27 în categoria

Xiaomi, al treilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, înregistrează un raliu de 6% pe bursă după ce Statele Unite decide să îl scoată de pe lista neagră lansată de Trump Statele Unite au decis să elimine Xiaomi de pe lista care le interzice americanilor să investească în producătorul chinez de smartphone-uri, scrie CNBC.

Acțiunile firmei au crescut cu 6,1% în urma anunțului.

În ianuarie, administrația fostului președinte Donald Trump a listat Xiaomi printre „companiile militare ale Partidului Comunist” din China.

Astfel, al treilea cel mai mare producător de telefoane mobile din lume a devenit subiectul unui ordin executiv lansat în luna octombrie a anului trecut, prin intermediul căruia se restricționează mișcările investitorilor americani care doresc să cumpere acțiuni sau alte titluri de valoare din cadrul companiilor luate în vizor de Departamentul de Apărare (DOD).

În martie, o instanță de judecată din SUA i-a oferit grupului chinez o hotărâre preliminară împotriva ordinului președintelui Trump, declarând că firma va „suferi daune iremediabile, atât din punct de vedere al economic, cât și al reputației”.

În urma deciziilor administrației Trump, Huawei a devenit al cincilea cel mai mare producător de smartphone-uri la nivel mondial, după ce deținuse la un moment dat prima poziție, atingând o cotă globală de piață de 20% la finalul lui 2020.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu