Africa va avea în 2027 o uniune monetară, semn al progresului economic și financiar, dar și al oportunității pentru Europa de Est de a-și diversifica exporturile și reduce dependența de UE

Știrea a fost publicată marți, 22 iunie 2021, 02:12 în categoria

Africa va avea în 2027 o uniune monetară, semn al progresului economic şi financiar, dar şi al oportunităţii pentru Europa de Est de a-şi diversifica exporturile şi reduce dependenţa de UE Dacă Uniunea Europeană are „euro“, unul dintre cele mai în­drăznețe și controversate pro­iecte financiare interna­țio­nale din istoria modernă, Africa ar putea avea din 2027 „eco“, simbolul unei vii­toare uniuni monetare formate din 15 națiuni.

Dincolo de semnificațiile istorice ale acestui proiect, uniunea monetară africană fiind produsul evoluției Comunității Eco­nomice a Statelor Vest-Africane (ECOWAS), „eco“ ar trebui să devină un semnal pentru Europa și mai ales pentru Europa de Est. Pe de o parte, state considerate sărace după standardele europene se modernizează și devin economii emergente, deci concurente la atragerea de investițiile străine. Iar pe de alta, evoluția acestor economii înseamnă piețe în creștere care au nevoie de produse, servicii, îndrumare, know-how și tehnologie din străinătate. Forța dominantă din ECOWAS este de departe Nigeria, o economie clasată mai bine decât România și chiar și decât Olanda în topul statelor lumii în funcție de paritatea puterii de cumpărare. Clasamentul le are în frunte pe China, SUA și India.

ECOWAS a amânat de mai multe ori introducerea eco. Blocul economic african intenționa să lanseze moneda unică anul acesta, însă planurile au fost date peste cap de pandemia de COVID-19.

De decenii ECOWAS speră că o uniune monetară va stimula comerțul internațional și dezvoltarea economică. Conceptul monedei unice a fost lansat în ECOWAS pentru prima dată în 2003. Proiectul s-a lovit de mai multe provocări. Câteva dintre statele membre ale blocului economic s-au confruntat cu presiuni eco­nomice și au avut probleme în a-și plăti datoriile naționale. Mali a fost zdruncinată și încă mai este de război și de instabilitate po­litică. Această țară a fost recent suspendată din uniunea economică după cea de-a doua lov­i­tură de stat în nouă luni. Apoi, există riva­litățile locale. Opt state africane folosesc francul CFA, ancorat de euro și susținut de Franța.

În 2019, președintele Coastei de Fildeș Alassane Ouattara a anunțat redenumirea CFA în „eco“, stârnind nemulțumirea națiunilor vorbitoare de engleză din ECOWAS. Uniunea Europeană are deschise drumuri comerciale către Africa. În prezent, 52 de state africane beneficiază de un acord comercial, parteneriat economic sau de o formă sau alta de reglementare comercială cu UE, scrie Emerging Europe.

Uniunea Europeană este principalul partener de comerț și investiții al Africii. Cu toate acestea, multe dintre țările est-europene ignoră regiunea, mulțumindu-se să exporte aproape numai în UE și mai ales în țările vecine, unde mediul de afaceri este mai familiar. Acest lucru duce la dependență de o anumită regiune economică, în timp ce Germania a demonstrat în actuala criză cât de folositor este pentru o economie să aibă exporturi și direcții de export flexibile.

Unul dintre statele est-europene care și-au îndreptat atenția spre Africa este Polonia, atracția principală fiind Nigeria, cea mai mare și mai populată economie a continentului.

Nigeria are unul dintre cele mai mari centre financiare ale Africii, iar compania poloneză  Asseco, listată la Bursa de Acțiuni de la Varșovia, furnizează software pentru companiile financiare și de asigurări de acolo, dar și tehnologie pentru drone.

La începutul acestui an, Polonia și Nigeria au convenit să colaboreze la dezvoltarea de tehnologie verde. „Vrem să beneficiem de experiența Poloniei în domeniul tehnologiei. De asemenea, vom colabora cu ei la știință, tehnologie, inginerie și programe matematice STEM, ceea ce înseamnă că cercetătorii noștri vor profita mult de acest parteneriat“, a spus Mohammed Abdullahi, ministrul nigerian al tehnologiei.

Polonia și Nigeria au avut în trecut parteneriate în domeniul telecom. Cu toate acestea, Polonia este stat deficitar în relațiile comerciale cu statul african. În 2019, potrivit datelor de la Trading Economics, Nigeria a exportat pe piața poloneză produse și materii prime în valoare de aproape 500 de milioane de dolari, importând în schimb de doar 150 de milioane de dolari (metale, echipamente electrice și cereale).

La relația aceasta dezechilibrată contribuie probabil faptul că Nigeria este unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume. Polonia și-a făcut simțită prezența în Africa și prin investiții. Stocul investițiilor poloneze în statele sub-sahariene a atins 238 de milioane de dolari în 2017, potrivit cifrelor din 2019 ale Chatham House. Însă de atunci eforturile Poloniei de a se apropia de Africa s-au întețit. Nigeria, o economie emergentă cu o populație de aproape 200 de milioane de locuitori, va avea curând nevoie de expansiune în construcții, energie, infrastructură și industrie alimentară. Europa de Est are experiență în aceste domenii, chiar și dacă în unele cazuri doar la nivel de învățământ.

Anul trecut, România a exportat în Nigeria în valoare de 40 de milioane de euro, cu 104% mai mult decât în 2019. Pentru România, principalii parteneri comerciali africani sunt Marocul (exporturi de 445 milioane euro în 2020) și Egiptul (394 milioane euro). De la aceste țări au venit și cele mai mari importuri, de 110 milioane de euro în cazul Egiptului și de 192 de milioane de euro în cazul Marocului. Din Nigeria, România a importat de 2,4 milioane de euro. De remarcat este ca anul trecut exporturile românești către țările africane au crescut.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu