Analiștii financiari prevăd un curs de 5,01 lei/euro în 12 luni, o rată medie a inflației de 3,75% și o creștere economică de 6,1% la finalul anului. Datoria publică va ajunge la 54% din PIB, iar indicele ROBOR la 3 luni, cel mai folosit indicator pentru credite, va crește la 1,97%

Știrea a fost publicată luni, 28 iunie 2021, 10:17 în categoria

Analiştii financiari prevăd un curs de 5,01 lei/euro în 12 luni, o rată medie a inflaţiei de 3,75% şi o creştere economică de 6,1% la finalul anului. Datoria publică va ajunge la 54% din PIB, iar indicele ROBOR la 3 luni, cel mai folosit indicator pentru credite, va creşte la 1,97% Analiștii financiari estimează deprecierea leului până la un curs mediu de 5,0183 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflației pentru orizontul iunie 2022-iunie 2021, va înregistra o valoare medie de 3,75%, potrivit Asociației CFA Society.

Datele colectate de CFA arată că, pentru orizontul de 6 luni, peste 93% dintre analiștii incluși în sondajul lunar anticipează un curs de 4,9653 lei/euro.

„Peste 93% dintre participantii la sondaj estimeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuala, nefiind inregistrat niciun raspuns de apreciere pentru RON. Astfel valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9653, in timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,0183 lei pentru un euro“, spun analiștii CFA.

(Sursa: CFA România)

În același timp, rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (iunie 2022/iunie 2021) a inregistrat o valoare medie de 3,75%, dar niciun participant la sondaj nu prevede o scadere a ratei inflatiei in urmatoarele 12 luni.

Indicatorul CFA România de încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA Romania în luna mai 2011 și reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la  activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

În ceea ce privește indicatorul de încredere Macroeconomica al CFA pentru luna mai, acesta a continuat să crească comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 74,5 puncte, maximul ultimilor 6 ani. Față de aceeasi luna a anului precedent, indicatorul a crescut cu 38,4 puncte.

De asemenea, componenta de conditii curente a indicatorului a crescut cu 19,5 puncte fata de luna anterioara.

“Indicatorul de incredere a continuat sa atinga noi maxime post- criza Covid-19. Aceasta evolutie este consistenta cu majorarea anticipatiilor de crestere economica pentru anul 2021, la peste 6%. Insa, cresterea cererii interne, combinata cu factorii externi va conduce si la majorarea ratei inflatiei”, spune Adrian Codirlasu, CFA – Vicepresedinte al Asociatiei CFA Romania.

Începând cu luna aprilie acestui an, CFA Society  a interogat analiștii și cu privire impactul crizei coronavirusului asupra economiei nationale, iar răspunsurile centralizate pentru luna mai arată că peste 65% dintre respondenți anticipează că durata impactului economic al cornavirusului se va resimti inclusiv în 2022, iar 22% consideră că impactul va atinge și T4/2022.

În același timp, datele sondajului arată că deficitul bugetului de stat pentru anul 2021 a atins  valoarea medie a anticipatiilor de 6,4%, în timp ce indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, va ajunge la 1,97% în următoarele 12 luni.

Totodată, pentru 2021, anticipatiile de evolutie in termeni reali a PIB sunt de plus 6,1%, în timp ce datoria publică ca procent din PIB va ajunge la 54% în următoarele 12 luni.

În ceea ce privește orizontul de aderare a României la zona euro, analiștii CFA Romania estimează ca acest lucru se va realiza în 2030.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

0 comments :

Trimiteți un comentariu