
Barrier, fosta Electric Plus, firmă deținută de antreprenorul Adrian Gârmacea, plănuiește să deschidă opt noi francize sub acest nume până la finalul anului. Compania produce tâmplărie PVC în Bacău.
„Anul a început foarte bine, peste prognozele pe care ni le-am făcut. Vom continua deschiderea de noi francize pe plan intern – avem bugetate opt noi deschideri, dintre care patru sunt în lucru – și vom pune în practică planul strategic pentru perioada 2021-2025, conform viziunii și misiunii companiei“, spune Adrian Gârmacea.
Cu aceste deschideri, compania ar urma să depășească 50 de francize. Barrier este brandul pe care Electric Plus îl avea în portofoliu, însă în 2019 a devenit și numele companiei, înlocuind denumirea Electric Plus. Toată activitatea de tâmplărie PVC s-a transferat pe Barrier SRL, care este, practic, „urmașa“ firmei Electric Plus.
0 comments :
Trimiteți un comentariu