Ce puteți citi în noul număr din Business MAGAZIN: Cum vrea Hagag să cucerească Micul Paris

Știrea a fost publicată luni, 21 iunie 2021, 00:47 în categoria

Ce puteţi citi în noul număr din Business MAGAZIN: Cum vrea Hagag să cucerească Micul Paris Încă de la prima vizită în România, omul de afaceri israelian Yitzhak Hagag nu doar că s-a îndrăgostit de arhitectura clădirilor care i-au adus, cândva, Bucureștiului, titulatura de „Micul Paris”, ci a și întrezărit oportunitatea unor investiții de succes. La trei ani distanță, de când a pornit businessul Hagag Development Europe pe piața locală, el și-a propus să își lase amprenta într-un mod diferit de proiectele imobiliare existente. Ce strategie a adoptat și pe spre ce proiecte își va canaliza investițiile în viitor?

La nivel internațional, din ce în ce mai multe companii își asumă imperativele de stakeholder capitalism, care implică luarea în considerare în deciziile de business nu numai a intereselor acționarilor, ci a tuturor părților interesate – fie că vorbim despre clienți, angajați, furnizori, comunități locale și societate, în general. Conceptul nu este străin companiilor din România, iar exemplul OMV Petrom, unul dintre cei mai mari investitori privați de pe piața locală, este relevant, după cum reiese din interviul acordat Business MAGAZIN de Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.

Cu o istorie de zece ani, Wellness Solutions, singura companie de distribuție de echipamente de fitness din România, care oferă un serviciu integrat de service și de consultanță after-sales, se așteaptă la creșteri de 20% în al doilea an al pandemiei și își propune să acopere toată țara prin rețeaua sa de distribuitori.

În ciuda celui mai dificil an, cel mai mare grup din turismul local nu a renunțat la planurile de extindere, iar pentru anul acesta Cristian Pandel spune că are în plan dezvoltarea unei divizii de turism de incoming, dorind să ajungă lider pe această piață. Cum reușește să mențină investițiile în contextul actual?

Creta nu e doar pentru pasionații de istorie, dar și pentru amatorii de sporturi și pentru cei care caută spiritul și gastronomia grecești. Destinația nu doar că este pentru toate gusturile, dar și pentru toate buzunarele: există aici stațiuni și hoteluri care se adresează celor dispuși să dea câteva mii de euro pe o vacanță, cât și celor al căror buget este limitat la doar câteva sute de euro. Ioana Matei

Citiți despre toate aceste subiecte, dar și despre multe altele, în noul număr al Business MAGAZIN.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Matei

0 comments :

Trimiteți un comentariu