Fondurile de pensii private (Pilon II și Pilon III) cumulau la finele lunii martie 83,34 miliarde lei în active totale, cu 33% mai mult comparativ cu anul anterior, în condițiile în care această piață a fost puțin afectată de pandemie, perioadele de volatilitate fiind limitate, arată un raport al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).Ca pondere în PIB, activele totale ale sistemului de pensii private reprezintă 7,9%.
Ponderea investițiilor în instrumente cu venit fix reprezenta, la sfârșitul primului trimestru al anului, 71% din totalul portofoliului investițional al fondurilor de pensii private, în timp ce 24% au investiții în acțiuni.
Cele șapte fonduri active pe segmentul de pensii administrate privat - Pilonul II (ianuarie-martie 2021) au active totale de 80,24 miliarde lei, în creștere cu 33%, și un număr de 7,68 milioane participanți, în ușoară creștere, cu 2%, față de primul trimestru al anului trecut.
Primele trei fonduri de pensii administrate privat în funcție de numărul de participanți sunt NN (27%), AZT Viitorul Tău (21%) și Metropolitan Life (14%), care cumulează 62% din numărul total de persoane înrolate în sistem.
Contribuția medie a participanților este de 197 lei, iar contribuțiile virate în sistemul de pensii administrate privat se ridică a 2,42 miliarde lei, cu 6% mai mari decât în perioada similară a anului trecut.
Contribuția lunară medie variază puternic în funcție de județ, cele mai mari valori fiind înregistrate în București (274 lei/participant), Cluj (257 lei/participant), Iași (234 lei/participant) și Timiș (228 lei/participant). Cele mai mici contribuții sunt în Bistrița-Năsăud, Vrancea și Harghita, cu aproximativ 166 lei/participant.
Fondurile au o rata medie ponderată de rentabilitate de 6,10%.
Valoarea medie a activului unui participant este de 10.670 lei, cu 8,2% peste nivelul de la sfârșitul anului 2020.
În cazul fondurilor de pensii facultative – Pilonul III (ianuarie-martie 2021), valoarea totală a activelor nete este de 3,10 miliarde lei, iar numărul de participanți a ajuns 534.760 persoane.
” Activele fondurilor din pilonul III rămân la un nivel foarte scăzut, reprezentând aproximativ 4% din total, fiind astfel de dorit o încurajare a investițiilor populației în aceste instrument”, consideră ASF.
Contribuția medie la pensiile facultative este de 145 lei/participant, iar în total contribuțiile virate în sistemul de pensii facultative au fost de 92 milioane lei.
Potrivit datelor ASF, rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative cu grad de risc ridicat a fost în T1 de 9,09%, iar în cazul celor cu risc mediu de 7,79%.
Valoarea medie a unui cont este de 5.797 lei.
Fondurile au plătit în primele trei luni ale anului aproximativ 27 milioane lei pentru 2.587 participanți și beneficiari.
0 comments :
Trimiteți un comentariu