Gestul lui Cristiano Ronaldo de a da la o parte două sticle de Coca-Cola amplasate strategic la vedere în timpul unei conferințe de presă din cadrul Campionatului european de fotbal 2020 ilustrează riscurile la care se supun brandurile în a se asocia cu staruri din lumea sporturilor devenite puternice și mai ales influente în era social media, scrie The Guardian.Căpitanul echipei de fotbal a Portugaliei, renumit pentru obiceiurile alimentare sănătoase, a ales în schimb o sticlă de apă, spunând „agua“. Brandul de apă în sine aparține Coca-Cola, însă impactul negativ al gestului lui Ronaldo, un star al lumii sporturilor cu 550 de milioane de urmăritori în social media, nu a mai putut fi evitat.
„Este evident un moment important pentru orice brand când cel mai urmărit jucător de fotbal din lume pe social media face un astfel de gest“, spune Tim Crow, fost consultant al Coca-Cola pentru contractele de sponsorizare a fotbalului.
„Coke plătește zeci de milioane pentru a fi sponsor UEFA, existând astfel obligații contractuale pentru federații și echipe, incluzând participarea la conferințe de presă cu logouri și produse. Există însă întotdeauna riscuri“.
Gestul lui Ronaldo a fost copiat și de alți jucători, potrivit Financial Times. UEFA, organizația ce guvernează fotbalul european, a contactat federațiile naționale pentru a transmite echipelor să evite acțiuni care ar putea afecta sponsorii, care au plătit fiecare aproximativ 30 de milioane de dolari pentru a susține competiția.
Nu există însă nicio regulă prin care jucătorilor să li se impună cum să discute cu partenerii corporate pentru campionatele euro.
Iar Ronaldo nu a fost sancționat în niciun fel, pentru că acesta „este atât de puternic, nimeni nu-i poate spune ce să facă“, potrivit unui oficial din fotbalul european.
Această declarație reflectă o schimbare a balanței puterii la vârful celor mai importante sporturi ale lumii. Jucătorii foarte bine plătiți par mai dispuși să atace contractele media și de marketing încheiate de ligile și competițiile în care joacă dacă acestea contravin imaginii sau credințelor lor.
În ultima vreme, jucătorii au căpătat un control sporit asupra brandurilor cu care sunt asociați, grație în mare parte legăturii lor directe cu fanii prin intermediul social media. Jucătorii de genul lui Ronaldo forțează o regândire a strategiilor tradeționale de marketing adoptate de organizatorii competițiilor și sponsorii acestora.
0 comments :
Trimiteți un comentariu