Insolvența Getica 95, cel mai mare furnizor concurențial de energie din România, riscă să genereze unde de șoc la nivelul pieței, în contextul în care continuarea alimentării cu energie a clienților companiei devine incertă.
Potrivit datelor publice, pe lista clienților Getica 95 se află Metrorex, Serviciul de Telecomunicații Speciale, dar și alte entități de stat cum ar fi spitale, tribunale, Compania de Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu și altele.
Pe 15 iunie, compania și-a epus dosarul prin care își cere insolvența la Tribunalul Buzău. Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, Getica 95 a terminat anul trecut cu un business de 1,5 mld. lei, de 2,3 ori mai mare față de cel din 2019, și un profit net de 81,5 mil. lei față de cele 26,1 mil. lei din anul anterior. Creșterea cotei de piață a fost principalul factor al acestei ascensiuni.
“E un moment în viața oricărei firme. Nu este vorba de acumulare de pierderi în cazul nostru, ci pur și simplu ne aflăm într-o acută lipsă de lichidități și cerem protecția statului”, a precizat Viorel Tudose.
Potrivit acestuia, compania nu a denunțat contracte de furnizare, dar retragerea finanțatorilor, concomitent cu neîncasarea facturilor au obligat compania să apeleze la protecția insolvenței.
“Este o etapă. Sunt și zile mai negre, dar credem că dacă cel mai mare producător de energie din România, Hidroelectrica, a trecut cu bine prin această etapă, la fel vom face șI noi, cel mai mare furnizor”, a mai spus Tudose.
Potrivit unui comunicat al companiei, neîncasarea facturilor de la clienți, majorarea prețurilor din piața de energie, lipsa unei legislații stimulative, la care s-a adăugat retragerea unor finanțări bancare au determinat Getica 95 Com să ceară protecția prin legea 85/2014. De asemenea, odată cu majorarea prețurilor internaționale la cărbune, gaze naturale și petrol, au crescut și prețurile pe piața internă ceea ce a condus la o criza in piața de energie. În plus, prețul certificatelor de carbon s-a dublat în prezent față de cel de anul trecut (de la circa 20 euro/certificat în iunie 2020, în prezent un certificat CO2 se tranzacționează cu peste 50 euro). Toate acestea au determinat o creștere aproape exponențială a prețurilor la energia electrică, atât pe piața internă, cât și pe cea europeană.
”Dorim sa depășim foarte repede această perioadă de incertitudini cu care nu suntem obișnuiți, impreuna cu clientii din portofoliul nostru pe care ii asiguram pe aceasta cale de toata consideratiunea noastra. Getica 95 Com este unul dintre cei mai importanți, serioși și competenți furnizori de pe piața internă de energie. Vom folosi perioada următoare nu doar pentru a ne redresa activitatea, ci și pentru a ne relua dezvoltarea. “ a mai spus Viorel Tudose.
Metrorex sau Serviciul de Telecomunicații Speciale, printre clienții Getica 95. Compania, liderul comerțului cu energie, și-a cerut ieri insolvența. În piață ar putea urma valuri de scumpiri
Știrea a fost publicată joi, 17 iunie 2021, 18:02 în categoria Companii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu