PNRR: după înființarea Băncii Naționale de Dezvoltare, cu un capital de 3 mld. lei, banca va putea acorda credite de 300 mil. euro anual

Știrea a fost publicată luni, 7 iunie 2021, 11:47 în categoria

PNRR: după înfiinţarea Băncii Naţionale de Dezvoltare, cu un capital de 3 mld. lei, banca va putea acorda credite de 300 mil. euro anual Crearea Băncii Naționale de Dezvoltare (BND) se regăsește în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar această bancă ar trebui să poată acorda credite de circa 300 mil. euro anual, începână cu primul semestru (S1) din  2026, după ce personalul de la BND, de la Ministerul Finanțelor și cel preluat de la Eximbank va fi instruit, potrivit informațiilor publicate în PNRR.

„Autoritățile române au prenotificat Comisiei Europene proiectul de înființare inclusiv descrierea activităților, produselor și beneficiarilor eligibili pe care noua bancă intenționează să le furnizeze. Capitalul social total al BND este estimat la 3 mld. lei. Obiectivul este operaționalizarea BND astfel încât odată înființată, aceasta să funcționeze pe baze performante în ceea ce privește furnizarea produselor financiare, gestionarea riscurilor, transparența, contribuind la o reputație solidă pe piață și la atingerea gradului necesar de independență în funcționare“, conform PNRR.

Pregătirea dosarului de autorizare va permite îndeplinirea condițiilor ca noua instituție să dispună de toate resursele materiale financare și umane care să permită implementarea mandatului și desfășurarea activității de acordare a produselor pe baze profesioniste.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mircea Nica

0 comments :

Trimiteți un comentariu