
Anul trecut, în starea de urgență generată de pandemie, o mască simplă ajungea în farmacii și la 5 lei bucata.
Prețul măștii de protecție a scăzut semnificativ, în contextul echilibrării situației stocurilor și a materiilor prime, dar și pe fondul unei cereri mai scăzute în ultima vreme din partea populației. Astfel, dacă anul trecut, în lunile aprilie-mai, o mască ajungea și la 5 lei bucata în farmacii, în prezent prețul per bucată este în medie sub 1 leu.
În online prețurile au scăzut și mai mult, de la 0,6 lei o mască anul trecut, la 0,1 lei în prezent, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe site-ul eMAG.
„Este o aliniere la condițiile pieței, marile companii se aprovizionează în continuare pentru a nu fi luate pe nepregătite. Am făcut deja un stoc de materie primă pentru toamnă, când se anunță valul patru de virus. În prezent, producem din materialele cumpărate anul trecut, în pandemie. După ridicarea restricțiilor cu masca la exterior, am văzut o scădere a comenzilor“, a spus pentru ZF Daniel Cosman, fabricant de măști și echipamente medicale, cu o unitate de producție în Călan, județul Hunedoara.
0 comments :
Trimiteți un comentariu