joi, 10 iunie 2021

Radu Topliceanu, BRD: Cei care au solicitat amânări ale ratelor au revenit la plată în proporție apropiată de 100%

Radu Topliceanu, BRD: Cei care au solicitat amânări ale ratelor au revenit la plată în proporţie apropiată de 100% BRD-SocGen, a treia bancă după active, a amânat ratele la credite pentru peste 50.000 de persoane la încheierea definitivă a perioadei în care s-au putut depune cereri de moratoriu în 2021, iar cea mai mare parte a clienților au revenit la plată după expirarea perioadei de păsuire, după cum susține Radu Topliceanu, director general ad­junct al BRD-SocGen pe retail.

„La încheierea defi­nitivă a perioadei în care s-au putut depune cereri de moratoriu, BRD amânase, în total, ratele a peste 50.000 de per­soane care solicitaseră acest lucru. În 2021, cererea pentru astfel de măsuri a fost la un nivel cu mult mai scăzut decât în 2020, ceea ce este un semn clar că situația revine la normal. În proporție apropiată de 100%, cei care au solicitat amânări au revenit la un serviciu normal al datoriei.“

Topliceanu dă asigurări că BRD rămâne atentă la semnalele clienților, mai ales la cei din sectoarele cele mai afectate și îi încurajează pe cei care au dificultăți să vină spre bancă pentru a găsi soluții.

Șeful retailului BRD mai susține că banca are o rată de credite neperformante mai mică decât media pieței și o rată de acoperire cu provizioane peste media pieței.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Claudia Medrega

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu