Suprarealism financiar: Libanezii, marcați de un nivel imens de sărăcie, aleg investițiile în companii producătoare de bere în detrimentul băncilor

Știrea a fost publicată luni, 21 iunie 2021, 02:52 în categoria

Suprarealism financiar: Libanezii, marcaţi de un nivel imens de sărăcie, aleg investiţiile în companii producătoare de bere în detrimentul băncilor În Liban, unde majoritatea depozitelor în dolari au rămas blocate încă de la sfârșitul lui 2019 când lira libaneză s-a prăbușit și sistemul bancar a cedat în contextul unui val de proteste politice, mai mulți oameni văd investițiile în companii concentrate pe export drept o modalitate de a obține acces la valute și de a primi ceva în schimbul „lollarilor”  – o poreclă pentru depozitele în dolari care au rămas „captive” în băncile libaneze, notează Reuters.

Exportatorii de alcool, incluzând aici producătorii de bere și comercianții de gin, reprezintă o alegere o populară în contextul actual.

„Dacă investești dolari «blocați» împreună cu mine, vei primi înapoi dolari proaspeți”, a declarat Kamal Fayad, director executiv al 961 Beer, un exportator de bere din Liban.

Sub controalele informale de capital, deponenții pot scrie în continuare cecuri bazate pe conturile în dolari americani, însă aceste cecuri nu pot fi folosite în afara țării și, dacă sunt vândute la exchange-urile locale, își pot pierde cel puțin 75% din valoare.

Având gravă nevoie de dolari, băncile limitează accesul clienților la fonduri și oferă o rată de 3.900 de lire libaneze per dolar, un sfert din valoarea dolarului pe piața neagră.

„Investitorii preferă să își asume riscuri cu mine decât să își țină banii în bancă. Cel puțin eu fac ceva bun pentru industrie. Prezint mai multă siguranță prin comparație cu o bancă”, spune Fayad.

Disponibilitatea de a suporta o lovitură financiară reflectă disperarea pe care a generat-o criza din Liban, alimentată de

explozia devastatoare de anul trecut

din Beirut. Declinul suferit de sistemul financiar a împins în sărăcie jumătate din populația țării de 6 milioane de locuitori, ștergând economiile oamenilor și reducând masiv puterea de cumpărare.

Potențialii donatori internaționali susțin că vor întinde o mână de ajutor doar dacă se vor implementa reforme majore de combatere a corupției, însă situația politică din Liban face imposibilă o asemenea mișcare.

„Este un adevărat suprarealism financiar și politic. Dacă un pacient refuză să își ia medicamentele timp de 20 de luni, ce credeți că se va întâmpla? Desigur că starea pacientului se va deteriora. Exact acest lucru se întâmplă și în Liban cu diminuarea serviciilor, o depreciere constantă a monedei și un deficit tot mai mare al produselor de bază”, spune Toufic Gaspard, fost consilier în cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI).

Libanul este dependent de importuri și, în ultimii ani, banca centrală a finanțat deficitul comercial prin emiterea unor rate mari ale dobânzilor pentru depozitele în dolari din cadrul băncilor comerciale. Ulterior, băncile au pasat ratele către clienți, atrăgând un val de depozite și profituri substanțiale pentru un sistem bancar ale cărui active au crescut până la 167% din producția economică a țării în 2015.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu