marți, 1 iunie 2021

Turcia este vicecampioană mondială la creștere economică, dar cu prețul inflației și stabilității lirei

Turcia este vicecampioană mondială la creştere economică, dar cu preţul inflaţiei şi stabilităţii lirei Economia Turciei și-a întrecut toate rivalele din G20 în afară de China la creștere economică în primul trimestru al acestui an, dar cu prețul deprecierii lirei și al creșterii prețurilor.

Președitele turc Recep Tayyip Erdogan vrea creștere economică cu orice preț, preferând o rețetă aplicată și în alte părți ale lumii, cum ar fi Ungaria, dar nerecomandată de instituțiile economice internaționale: exporturi, credit cât mai ieftin și o monedă dusă în jos până la limita unei crize valutare.

O monedă slabă înseamnă exporturi mai competitive ca preț pe piețele internaționale, dar și importuri mai scumpe. În cazul Turciei, o problemă  specifică este dependența de intrările de capital din străinătate și de importuri.

În primul trimestru al acestui an, economia a crescut cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 1,7% față de cele trei luni anterioare, scrie Bloomberg, care citează date oficiale. Avansul reflectă consumul intern puternic pe fondul eforturilor guvernului de a tăia dobânzile și stimula creditarea.

Consumul gospodăriilor a sărit, în perioada analizată, cu 7,4% în ritm anualizat. Exporturile au urcat cu 3,3%, iar importurile s-au redus cu 1,1%.

Formarea de capital fix, un indicator al investițiilor firmelor, a crescut cu peste 11%. Guvernul a cheltuit cu 1,3% mai mult, după un salt de 6,6% în trimestrul anterior. Cifrele mari sunt însă înșelătoare, crede Enver Erkan, analist la banca de investiții Tera Yatirim din Istanbul. „Este o iluzie a cursului de schimb“, a explicat el.

PIB per capita exprimat în dolari s-a prăbușit cu aproape 40% din 2013, la 7.700 de dolari anul trecut. Erkan apreciază că actualul model economic al Turciei nu este sustenabil deoarece creșterea este susținută doar prin consumul încurajat de cheltuielile guvernului și campanii de stimulare a creditării.

„Prețul sunt lira și stabilitatea prețurilor.“ Lira s-a depreciat cu 20% anul trecut, când inflația a atins niveluri de peste 10%.

Lira a pierdut încă 10% față de dolar în primul trimestru al acestui an, când Erdogan l-a concediat pe guvernatorul băncii centrale pentru că acesta nu cobora dobânzile suficient de rapid.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu