În sezonul turistic din acest an, turiștii vor putea călători mai mult față de anul anterior, când multe țări europene au introdus restricții privind intrarea turiștilor pe teritoriul țării, însă acest lucru s-a schimbat, anul acesta existând state cu puține restricții.
Pe lângă destinațiile tradiționale ale românilor și anume Grecia, Turcia, unde turiștii pot intra cu dovada vaccinării, prezentarea unui test sau un document care să ateste faptul că au fost bolnavi de COVID, și Bulgaria, unde nu există restricții de intrare în țară, mai există și alte destinații din Europa unde turiștii români pot merge vara aceasta. Mai jos sunt prezentate condițiile de intrare în câteva state europene, date furnizate de Ministerul Afacerilor Externe.
Turiștii care vin din România trebuie să prezinte la intrarea în Germania o dovadă a testării, vaccinării sau vindecării toate persoanele care călătoresc spre Germania pe cale aeriană. Așadar, turiștii care ajung în Germania sunt obligați să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR, dovada vaccinării sau a vindecării în cel mult 48 de ore de la intrarea pe teritoriul german.
De asemenea, cei care se întorc din Germania în România pot intra în țară fără restricții, având în vedere că Germania se află pe lista verde
Spania:
Începând cu data de 7 iunie 2021, toți pasagerii care sosesc din România pe cale aeriană trebuie să prezinte la intrarea în Spania un certificat care atestă vaccinarea completă împotriva COVID-19 cu cel puțin 14 zile anterior călătoriei, un test molecular tip PCR negativ sau un test antigen negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 de ore anterior călătoriei, un certificat de vindecare post-COVID-19 (acesta poate fi un document eliberat de un serviciu medical la 11 zile de la depistarea infectării cu virusul SARS-CoV-2. Acest certificat este valabil pentru o perioadă de 180 zile). Copiii cu vârsta de până la 12 ani sunt exceptați de la măsura prezentării unuia dintre documentele justificative menționate anterior. Toate persoanele care călătoresc spre Spania, pe cale aeriană sau maritimă, trebuie să completeze, anterior efectuării călătoriei, un formular privind starea de sănătate prin intermediul aplicației Spain Travel Health (SpTH) sau a paginii de internet www.spth.gob.es. Totodată, Spania se află pe lista verde, astfel că nu vor exista restricții la întoarcerea în România.
Portugalia:
Portugalia acceptă turiștii doar cu prezentarea unui rezultat negativ al testului PCR. Companiile aeriene vor permite îmbarcarea pasagerilor zborurilor cu destinație sau escală în Portugalia continentală doar în baza prezentării, la plecare, a dovezii de efectuare, de către un laborator, a unui test de amplificare a acidului nucleic (NAAT) sau a unui test rapid antigen (TRAg)* pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, cu rezultat negativ, efectuat în cele 72 de ore, respectiv 24 de ore anterioare orei îmbarcării. Sunt exceptați de la această măsură copiii cu vârsta de până la 2 ani. Se menține măsura controlului obligatoriu al temperaturii corporale, temperatura corporală relevantă fiind cea egală sau superioară valorii 38 grade C. Orice pasager a cărui temperatură este egală sau superioară valorii de 38 grade C, va fi imediat îndrumat către structurile medicale care funcționează pe aeroporturile naționale pentru repetarea măsurării temperaturii și în vederea efectuării unui test, dacă este cazul. Pentru intrarea în arhipelagurile Azore și Madeira, autoritățile solicită testarea moleculară (tip PCR) pentru infecția cu SARS-CoV-2. Totodată, Portugalia se află pe lista verde, iar la întoarcerea în România nu vor exista restricții.
Austria:
Persoanele care călătoresc în Austria din țări pentru care nu există avertizări de călătorie, între care și România, pot intra în Austria fără să fie nevoite să intre în carantină, cu îndeplinirea uneia din următoarele condiții și anume prezentarea rezultatului negativ al unui test pentru SARS-CoV-2, de tip PCR (valabilitatea să nu depășească 72 de ore de la data prelevării probelor) sau antigen (valabilitate să nu depășească 48 de ore de la data prelevării probelor). Prezintă un certificat de vaccinare cu un ser autorizat, cu îndeplinirea uneia dintre următoarele condiții, la data intrării în Austria, au trecut cel puțin 22 de zile de la administrarea primei doze de vaccin, dar nu mai mult de 3 luni, imunizarea cu cea de-a doua doză de vaccin, la care, de la administrarea primei doze să nu fi trecut mai mult de 9 luni. Dacă a fost confirmată o infecție pentru SARS-CoV-2 în ultimele 6 luni și poate fi prezentat un certificat medical de recuperare sau o dovadă a prezenței anticorpilor, care să nu fie mai veche de 3 luni. În cazul în care nu poate fi îndeplinită niciuna dintre condițiile de mai sus, trebuie efectuat, în cel puțin 24 de ore de la intrarea în Austria, un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 sau un test antigen pentru SARS-CoV-2, costurile fiind suportate din bugetul personal. Austria se află pe lista verde, deci pentru turiștii care sosesc din Austria în România nu vor exista restricții.
Unde călătorim vara aceasta? Germania, Spania, Portugalia și Austria și-au deschis granitețele pentru turiștii români
Știrea a fost publicată miercuri, 16 iunie 2021, 00:47 în categoria Companii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu