Vacanțe cu 20% mai scumpe pentru recuperarea pierderilor din 2020

Știrea a fost publicată luni, 21 iunie 2021, 09:57 în categoria

Vacanţe cu 20% mai scumpe pentru recuperarea pierderilor din 2020 Prețul unei nopți de cazare în cadrul pensiunilor de la munte sau mare este, în unele cazuri, chiar și cu 20-25% mai mare decât în perioada similară a anului trecut. Astfel, 2021 pune presiuni majore pe bugetele românilor, în contextul în care de la vacanțe, energie, benzină și până la materiale de construcții, toate marchează scumpiri galopante.

„E chiar mai slab acest început de sezon față de anul trecut“, spune Călin Noru Stamatoiu, antreprenor activ în domeniul turismului din 2008 care gestinează mai multe proprietăți din Sighișoara, dar și din Cloașterf, Mureș. Astfel, unul dintre apartamentele de pe proprietatea din Cloașterf costă pe final de iulie 437 de lei pe noapte, cu 25% mai mult față de perioada similară a anului trecut.

„O parte dintre oameni nici nu mai merg în țară. Mai departe, ploile au anulat practic luna iunie. Vedem în același timp că rezervările se fac pe termen foarte scurt, de pe o zi pe alta, pentru că senzația de incertitudine nu a trecut. Scumpirile vin și în contextul în care pentru multe afaceri din acest domeniu anul 2020 a fost o perioadă de pierderi“, mai spune antreprenorul Călin Noru Stamatoiu.

La mare, în 2 Mai, la Casa Stavros, prețurile au crescut și ele cu 20%, față de vara anului trecut, în timp ce în Delta, la Green Village o cameră costă în iulie 162 de euro, față de circa 100 de euro, anul trecut.

Cifra de afaceri din industria HoReCa a scăzut cu 35% anul trecut, la 17,9 miliarde de lei, pe fondul restricțiilor impuse de pandemie, iar pierderile cumulate ale companiilor active în acest sector s-au triplat, la 2,3 miliarde lei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Petrescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu