Viorel Ștefan, 67 de ani, vicepremier din februarie 2018 și până în iunie 2019, în Guvernul condus la acea vreme de Viorica Dăncilă, este unul dintre cei care au vândut acțiuni la transportatorul de mărfuri fluviale Transport Trade Services (TTS) în oferta premergătoare listării companiei la bursa de la București.Astfel, Viorel Ștefan, care în prezent este membru al Curții de Conturi Europene pentru un mandat început în 2019 și care se va încheia în 2025, a vândut 1,5 milioane de acțiuni TTS la prețul de 19,2 lei pe unitate, echivalentul unei tranzacții de 29,5 milioane de lei (6 mil. euro).
Viorel Ștefan, membru PSD timp de aproape 28 de ani, a fost și ministru al finanțelor în Guvernul Grindeanu.
TTS a încheiat vineri, 4 iunie 2021, o ofertă prin care cei 14 acționari ai companiei, deci inclusiv Viorel Ștefan, au vândut 50% din companie către investitori pentru 288 milioane de lei (58,8 mil. euro).
Micii investitori au subscris la prețul de 21 lei pe unitate, prețul final fiind de 19,2 lei pe acțiune. În urma acestei tranzacții, Viorel Ștefan și-a redus deținerea la TTS de la 10% la 4,99%, potrivit datelor din prospect.
“Veniturile nete obținute de acționarii vânzători în urma ofertei, după deducerea comisioanelor, tarifelor și cheltuielilor aferente ofertei, vor fi de aproximativ 300 milioane de lei (presupunând că toate acțiunile oferite deținute de acționarii vânzători vor fi vândute la prețul maxim din cadrul intervalului de preț de ofertă)”, se arată în prospect.
Pe această listă se numără inclusiv acționarul majoritar, antreprenorul Mircea Mihăilescu, care a scos la vânzăre 7,5 milioane de acțiuni, ceea ce calculat la prețul de 19,2 lei pe acțiune, înseamnă o vânzare de aproximativ 144 milioane de lei. Mircea Mihăilescu avea 50,4% din TTS, adică un număr de 15,2 milioane de acțiuni, iar în urma tranzacției va rămâne cu 25,26%.
Viorel Ștefan este doctor în economie și absolvent al Universității din Iași. Între 1980 și 2002, a lucrat la compania de navigație fluvială română Navrom SA Galați. Între 1991 și 1996 a fost director general, iar mai apoi președinte al Navrom.
0 comments :
Trimiteți un comentariu