Compania aeriană Blue Air vrea să se listeze la bursa de la Londra printr-un proces de preluare inversă încheiat cu o companie britanică, o societate “cash shell”, și prin care Cristian Rada și fratele său, acționari ai companiei din spatele Blue Air, vor emite acțiuni noi, potrivit unui anunț publicat la bursa de la Londra.Astfel, Ridgecrest, societate listată pe piața secundară a bursei de la Londra, va prelua Airline Invest și filialele sale, respectiv Blue Air Aviation SA și Blue Air Technic SRL, printr-un proces de preluare inversă și în urmă căruia Ridgecrest își va schimba numele în Blue Air Group, fiind tranzacționabilă la Londra.
Airline Invest, a cărui înființare a fost anunțată de ZF în februarie 2020, are doi acționari, respectiv frații Cristian Rada și Mihai Cătălin Rada, și un capital social de 1,68 mld. lei. Cei doi acționari vor fi nevoiți să emită un număr de 9 miliarde de noi acțiuni la compania Ridgecrest, adică 95% din actualul capital social, pentru procesul de preluare inversă.
“Trebuie subliniat faptul că tranzacția propusă se află într-o etapă preliminară și nu poate exista nicio garanție că va finaliza și nici în ceea ce privește termenii săi finali”.
Prin procesul de preluare inversă, o companie deja listată - de obicei una blank check, sau un SPAC, preia o companie nelistată, renunțându-se astfel la procesul de ofertă publică de listare sau la plasament privat.
Astfel de preluări sunt frecvente pe Wall Street, acolo unde investitorii deseori mizează pe companii SPAC care anunță ulterior preluări. De exemplu Charge Point, cea mai mare stație de încărcare automobile electrice, s-a listat la începutul anului pe Wall Street printr-un astfel de proces.
La începutul lunii iunie, ZF a scris că Blue Air a înregistrat o scădere a afacerilor de 65% anul trecut, raportând încasări de doar 757 milioane lei, față de 2,1 miliarde lei în 2019, conform datelor furnizate de companie.
Totodată, numărul pasagerilor transportați de compania aeriană a scăzut semnificativ anul trecut ca urmare a restricțiilor impuse de autoritățile diferitelor țări, astfel că doar 1,8 milioane de pasageri au zburat în 2020 cu Blue Air, față de 4,1 milioane în 2019.
De asemenea, compania a raportat anul trecut pierderi de 212 milioane lei, având în vedere că anul 2019 a fost prima dată din ultimii ani când Blue Air a înregistrat profit, însă pandemia a dat peste cap planurile de creștere ale companiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu