luni, 12 iulie 2021

În ultimii cinci ani, s-a creat câte o cooperativă agricolă la 2,5 zile. „Fermierii s-au asociat pentru a-și vinde marfa, erau nevoiți să arunce o parte din ea când era supraproducție“

În ultimii cinci ani, s-a creat câte o cooperativă agricolă la 2,5 zile.  „Fermierii s-au asociat pentru a-şi vinde marfa, erau nevoiţi să arunce o parte din ea când era supraproducţie“ ♦ La finalul primului semestru din 2021, numărul de cooperative agricole din România a trecut de 1.800 ♦ Mai bine de jumătate din cooperativele existente au fost înființate în perioada 2016 – 2020 ♦ Primele 20 de cooperative agricole după cifra de afaceri realizată au făcut peste 900 mil. lei în 2020, însă cifra este similară cu cea realizată de primele 10 cooperative în 2019. Acest lucru arată că fermierii au fost puternic impactați de seceta pedologică, iar în unele cazuri scăderile au fost de până la 50%.

Deși România este membră a Uniunii Europene de 14 ani, numărul co­operativelor agricole nou înființate a început să crească abia în ultimii cinci ani. Astfel, din 2016 până la finalul anului trecut, au apărut 935 de cooperative agricole, adică o cooperativă la 2,5 zile, potrivit calculelor ZF pe baza datelor furnizate de Registrul Comerțului.

„Principalul factor pentru care mulți fermieri s-au asociat este dat de accesul la fonduri europene prin Planul Național de Dezvoltare Rurală. Cooperativele au avut anumite avantaje la punctaj și au putut accesa bani nerambursabili de până la 90% din investiție, iar astfel au putut să și crească mai rapid. De altfel, în ultimii doi ani s-au asociat fermierii și pentru a-și vinde marfa, pentru că în sezon, cel puțin la roșii și castraveți, este supraproducție și erau nevoiți să arunce o parte din producție“, spune Horațiu Raicu, președinte al Cooperativei Agricole Agrostar, ce reunește circa 20 de producători de legume din satele Câmpurelu și Colibași, din județul Giurgiu.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Florentina Niţu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu